Se știe prea bine că o alimentație sănătoasă, dar și activitatea fizică zilnică, cel puțin 30 de minute, sunt esențiale pentru a avea o sănătate de fier. Specialiștii au ajuns la concluzia că așa putem preveni o serie de boli, printre care și diabetul zaharat de tip 2.
Numai practicarea zilnică a 30 de minute de exerciţii fizice reduce cu 40% riscul de instalare a diabetului zaharat de tip 2. De asemenea, reprezentanţii Centrului de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Constanța, citați de Sănătatea Press Group, recomandă şi scăderea moderată în greutate până la cinci-şase kilograme, precum şi adoptarea unei diete echilibrate, bogate în legume, fructe proaspete, cereale integrale, peşte şi nuci - alimente sărace în calorii, dar bogate în antioxidanţi. La polul opus, consumul de carne roşie trebuie limit, iar carnea procesată trebuie eliminată din alimentaţie, inclusiv şunca, mezelurile şi crenvurşti.
Pentru o prevenţie cât mai eficientă a diabetului zaharat de tip 2, specialiștii oferă câteva sfaturi. Astfel: Alegeţi mişcarea în detrimentul televizorului! ”Cum mişcarea regulată este o componentă importantă a diminuării riscului de diabet zaharat de tip 2, vă recomandăm să alegeţi o activitate care vă face plăcere şi pe care să practicaţi zilnic. Este foarte important să fiţi activi şi să evitaţi sedentarismul pe cât posibil”; Monitorizaţi-vă periodic geutatea! Obezitatea şi supraponderea se numără printre principalii factori de risc ai diabetului zaharat de tip 2, iar pierderea în greutate trebuie văzută ca un aliat de nădejde; Reduceţi consumul de carbohidraţi şi băuturi răcoritoare! Pâinea albă, orezul alb şi cartofii pot creşte nivelul glucozei din zahăr. La fel se întâmplă şi după ce consumăm băuturi spirtoase, sucuri de fructe sau alte băuturi răcoritoare, cu un conţinut bogat în zahăr. O alimentaţie sănătoasă trebuie să fie echilibrată caloric, iar pentru acest lucru ea trebuie să fie variată în legume, fructe, salate, cereale integrale și alimente bogate în proteine.
STATISTICI Cele mai recente date statistice ale Federaţiei Internaţionale de Diabet arată că, la nivel mondial, diabetul zaharat afectează aproximativ 400 de milioane persoane, iar peste 90% dintre acestea sunt diagnosticate cu diabet zaharat de tip 2. Îngrijorător este că deşi până la 70% din cazurile de diabet zaharat de tip 2 pot fi prevenite prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos, această afecţiune continuă să fie printre cele mai invalidante şi costisitoare boli, afectând puternic productivitatea şi dezvoltarea individului. La nivelul județului Constanța, potrivit ultimelor statistici, sunt aproximativ 30.000 de bolnavi de diabet., În ultimii ani, s-a putut observa o creștere semnificativă a numărului de îmbolnăviri.