Comisia Europeană avertizează companiile că ar putea introduce cote pentru femei, pentru a redresa dezechilibrul dintre bărbaţi şi femei la nivel de posturi de conducere, după ce a constat progrese limitate în acest sens. Un raport al CE publicat ieri arată că, la un an de când comisarul pentru Justiție, Viviane Reding, a solicitat adoptarea unor măsuri credibile de autoreglementare ale întreprinderilor, s-au înregistrat progrese limitate în ceea ce privește creșterea numărului femeilor din structurile de conducere. În consiliile de administrație ale celor mai mari firme europene, doar unul din șapte membri este femeie (13,7 %). Se constată o ușoară îmbunătățire față de 2010, când ponderea femeilor era de 11,8%. În aceste condiții, abia în 40 de ani s-ar putea ajunge la un echilibru semnificativ între femei și bărbați (cel puțin 40% pentru ambele sexe). Potrivit CE, existența unui echilibru între femeile și bărbații care ocupă poziții de conducere contribuie la îmbunătățirea performanței în afaceri și a competitivității și aduce beneficii economice.