Copiii cei mari ai reginei şi regelui muzicii pop, e drept, titulatură neoficială, sunt la primele lor experienţe erotice. Lourdes Leon, fiica Madonnei şi Prince, fiul lui Michael Jackson, ambii la 16 ani, descoperă... fiorii iubirii. Şi ambii au ales parteneri... cu pedigree. Lourdes Leon este din ce în ce mai apropiată de Timothee Chalamet, actor în serialul de televiziune ”Homeland”, iar Prince are o relaţie cu o prinţesă kuweitiană.
Lourdes Leon şi Timothee Chalamet s-au cunoscut în cadrul Fiorello H. LaGuardia High School of Music & Art and Performing Arts pe care amândoi o frecventează. Colegii deja ştiu că cei doi sunt împreună, dar rămâne de văzut care va fi reacţia celebrei Madonna, când va afla, căci până acum s-a dovedit o mamă destul de conservatoare. La rândul său, Prince este creditat cu o relaţie cu Remi Alfalah, despre care presa americană afirmă că este o prinţesă kuweitiană. Cei doi adolescenţi au mers împreună să joace bowling în San Fernando Valley din California şi păreau să se distreze împreună. Una dintre fotografii îi prezintă în timp ce glumeau şi râdeau, iar o a doua fotografie îl arată pe Prince în timp ce priveşte spre Remi care se pregăteşte să arunce bila de popice. Ambii minori, frecventează cursurile aceleeaşi şcoli private.