Am pășit în prima lună de toamnă - septembrie -, când ne bucurăm de roadele muncii de peste an. Pentru satul tradiţional, septembrie nu înseamnă doar venirea toamnei, ci închide un ciclu şi deschide drumul pregătirilor pentru o nouă viaţă. Această lună este, potrivit credințelor din strămoși, perioada care se află la hotarul dintre moarte şi renaştere. În tradiţia românească, luna lui septembrie are şi denumirea „Răpciune”, adică începutul timpului răcoros, precum şi „viniceriu”, aceasta fiind luna strugurilor. Se spune că dacă în Răpciune (septembrie) tună, în Faur (februarie) va fi zăpadă mare şi an mănos, plin de recolte bogate. Dacă Răpciune e cald, Brumărel (octombrie) e rece şi umed. Dacă rândunelele pleacă devreme, e semn că iarna va veni repede. Totodată, se crede că, dacă înfloresc scaieţii în această lună, toamna va fi frumoasă. În septembrie începe culesul poamelor şi se pregătesc gropile pentru altoi.

SĂPTĂMÂNILE LUI RĂPCIUNE

Tradiţia împarte luna în Săptămâna Sântămăriei Mici, Săptămâna Strugurilor, Săptămâna Averii şi Săptămâna lui Mioi. Prima săptămână din lună îi este dedicată Sfintei Fecioare Maria. Și asta deoarece pe 8 septembrie se sărbătoreşte Sântămăria Mică, dată considerată hotarul astronomic dintre vară şi iarnă. Acum se zice că se închide pământul pentru reptile şi insecte, pleacă rândunelele spre ţările calde, se schimbă pălăria cu căciula, au loc târguri unde se vând şi se cumpără produse specifice acestui sezon. De Sântămăria Mică se obișnuiește să se culeagă ultimele plante şi fructe de leac, au loc bătutul nucilor pentru ca la anul să facă rod, semănatul grâului, orzului şi secarei, jupuirea cojii de pe ulmi (fibra vegetală folosită primăvara la legatul viţei-de-vie) şi începerea culesului viilor. Înainte de 13 septembrie, câmpurile de grâu trebuie arate şi semănate, spunându-se „să nu fii zgârcit la semănat, că te vei căi la secerat“. Săptămâna a doua este cea în care se culeg viile şi se fac mustul şi vinul. Tot acum se sărbătoreşte Ziua Crucii sau Cârstovul viilor (14 septembrie), când există obiceiul pomenirii morţilor, dându-se de pomană ulcele noi cu miere sau apă şi un colac cu o lumânare deasupra. Se mai spune că aceasta este ziua în care florile vorbesc între ele, ştiind că apoi se vor usca. Culesul viilor începe tot acum, de aceea ziua poartă şi denumirea de Cârstovul viilor. În cea de-a treia săptămână, gospodinele pregătesc proviziile pentru iarnă, iar bărbaţii prepară ţuica. Cea de-a patra săptămână este a lui Mioi, cel care aduce vremea bună.