Ce este „Monstrul din Muriwai“, din Noua Zeelandă?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ce este „Monstrul din Muriwai“, din Noua Zeelandă?

Ştiință 13 Decembrie 2016 / 16:22 825 accesări

Un obiect misterios adus de ape pe plaja Muriwai, din apropiere de orașul neo-zeelandez Auckland, a declanșat un val de speculații pe rețelele de socializare după ce numeroși internauți locali și din lumea întreagă au încercat să ghicească ce este de fapt acesta, relatează marți DPA. Neozeelandeza Melissa Doubleday a postat o fotografie cu acest obiect, lung de câțiva metri și acoperit de crustacee, vineri seară pe Facebook. "Sunt curioasă dacă știe cineva ce este", a scris ea. "Arată ca niște viermi cu cochilii de care nu am mai văzut (...)", a adăugat ea mai târziu. De atunci, au apărut speculații care mai de care mai originale, care au mers de la un "monstru cu marin cu raste" la o "morsă caraibiană" sau la "un pom de Crăciun de plajă". Evident, nu au lipsit nici aceia care au emis opinii potrivit cărora obiectul ar fi o capsulă extraterestră sau un dispozitiv de călătorie în timp. Oricum, la câteva zile după ce a apărut, acesta a căpătat pe rețelele de socializare numele de "Monstrul din Muriwai", după plaja pe care a fost descoperit.

În realitate, "monstrul" pare să fie o bucată de lemn plutitor acoperit cu scoici-rățușcă, o specie de crustacee considerată a fi o delicatesă în Spania și Portugalia, potrivit informațiilor apărute în media.

Și alte obiecte ciudate au apărut pe plajele din Noua Zeelandă în săptămânile de după cutremurul cu magnitudinea 7,8 din noiembrie, care a provocat ridicarea fundului oceanului cu doi metri. După ce au apărut știri despre "Monstrul din Muriwai", neozeelandezii s-au grăbit să vadă obiectul de pe plajă, aflat într-o zonă situată la circa 40 km nord-vest de Auckland, cel mai mare oraș din țară. Atracția neobișnuită se pare că va avea o durată scurtă de viață. "Tot ce era pe el a murit acum și miroase foarte urât", a scris Melissa Doubleday pe Facebook marți.



12