Comisia Europeană va include în pachetul de reformă bugetară la nivelul UE prevederi favorabile de interpretare a deficitului pentru statele membre care şi-au reformat sistemul de pensii, între care şi România. Documentul care conţine aceste prevederi, discutat de Comisia Europeană, va fi prezentat astăzi. Astfel, contribuţiile de la sistemele publice de pensii la cele administrate privat vor fi incluse în calcularea îndatorării şi deficitului bugetar pentru statele UE, dar vor fi deduse parţial când CE va analiza aplicarea de sancţiuni ţărilor cu deficite mai mari de 3%, a afirmat sursa. Problema schimbării regulilor de statistică nu poate fi ridicată, întrucât ar necesita aprobarea tuturor celor 27 de state membre, iar Germania se opune. Cancelarul Angela Merkel se teme că orice excepţie ar conduce la o relaxare a regulilor fiscale în UE.
Un grup de nouă state, România, Suedia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Lituania şi Letonia, a transmis CE o scrisoare prin care au solicitat schimbarea modului de calculare a datoriei de ţară. Scrisoarea a fost semnată de miniştrii de Finanţe din cele nouă ţări. Comisia a decis o abordare mai permisivă faţă de grupul celor nouă, după ce unele dintre aceste state, confruntate cu dificultăţi fiscale majore, au ameninţat cu blocarea reformei bugetare la nivelul UE. Concesiile vor facilita intrarea în zona euro şi vor îndepărta riscul unei proceduri de deficit excesiv.