Pe vremuri umbla un banc: "Ce faceți voi când vă plictisiți?". Un american a răspuns: "Gonim mai mulți cu mașinile spre o prăpastie și frânăm în ultima clipă. Unul din noi, nu se știe cine, are frânele defecte. Dar voi?", a întrebat el un român. "Păi, noi ne adunăm mai mulți prieteni și spunem bancuri politice la o bere", a răspuns românul. "Însă unul din noi, nu știm cine, este turnător la Securitate".

Chiar dacă metodele diferă, scopul este același: ce facem "când ne plictisim"? Adică ce facem ca să obținem niște adrenalină. Chiar așa, ce face lumea reală, din afara bancurilor, ca să obțină adrenalină - probabil cel mai căutat, dar și temut hormon din lume?

Răspunsul scurt este: orice. Într-adevăr, cele mai riscante activități din lume sunt și cele mai mari furnizoare de adrenalină. De ce asta? Pentru că adrenalina, hormon emis de glanda suprarenală, este de fapt un ordin transmis organismului de către sistemul nervos simpatic și care sună așa: "Pericol! Luptă sau fugi! Salvează-te!", atunci când suntem puși în pericol și organismul nostru decide că trebuie să se apere - chiar și dincolo de voința noastră proprie.

Din fericire, omul modern nu prea mai are parte de pericolele de altădată. Trăim în siguranță și o porție bună de adrenalină a devenit un lux în aceste calme și plicticoase zile ale secolului XXI. Dar în ingeniozitatea noastră, am găsit o mulțime de metode alternative de a ne păcăli sistemul vegetativ, determinându-l să secrete hormonii de care avem nevoie ca să simțim că suntem încă vii.

Evident că adrenalina ne este accesibilă în orice moment, dacă apelăm la acțiuni riscante. Însă trucul tocmai aici este: să simțim pericol fără să riscăm.

Să luăm aceste metode în ordinea accesibilității (evident, cu cât metoda e mai inaccesibilă, cu atât va fi mai eficientă):

Cel mai ieftin și la îndemână mod de a obține adrenalină este să ne speriem singuri. Dacă putem. Stingem lumina și ne imaginăm monștri sub pat sau ne lăsăm imaginația să zburde pe câmpii bântuite de fantome. Efectul nu este chiar spectaculos, dar decât nimic... În plus, nici imaginația noastră nu funcționează la comandă și după zece nopți de monstru sub pat nu veți mai stoarce din sistem nicio picătură din prețiosul hormon.

Apoi, sunt filmele de groază (pe vremuri erau poveștile de groază, spuse la gura sobei). Acest gen cinematografic are exact această funcție: să ne stimuleze suprarenalele. Hollywood-ul le face pe bandă rulantă, însă... știți și voi cât de proaste sunt aceste filme de la o vreme. Ei bine, în realitate nu sunt proaste. Pur și simplu, sistemul nostru nervos nu se mai sperie de aceleași trucuri și orice i-am arăta pe ecran rămâne calm și plictisit. Dacă nu credeți, urmăriți un film de groază clasic, de pe vremuri, pe care se întâmplă să nu-l fi văzut. Garantat, nici n-o să clipiți. Și pe vremuri, filmele de groază erau la fel de bune sau proaste ca astăzi.

Pe următorul nivel, vin jocurile. Realismul acestora a ajuns la cote uimitoare. Iar jocurile sumbre, de groază, sunt în stare să ne arunce de pe scaun și să ne facă să urlăm "aprinde lumina!", căci ne cufundă personal în realitatea lor, ne transformă în personaje. Imaginați-vă ce explozie de astfel de jocuri va surveni curând, odată cu perfecționarea realității virtuale. Mari spaime ne rezervă viitorul! Și aici însă, după repetarea unui joc, ceva din noi nu mai "pune botul". Nu ne putem speria de 100 de ori de același schelet. La un moment dat îi dăm cu ranga în cap calmi, plictisiți, cu gândul la următorul nivel.

În categoria jocurilor, există însă un segment care nu suferă de această problemă, nu se răsuflă niciodată. Sunt pokerul și jocurile de cazino. La un astfel de joc, riscul e real, recompensa e reală și această secvență risc-recompensă se repetă de zeci și mii de ori cu aceeași intensitate. Ar mai fi costurile și accesibilitatea redusă, dar s-au rezolvat și problemele acestea. Dacă pe vremuri nu se putea juca la cazino decât dacă exista un cazino în localitate (am pișcat o coardă sensibilă constănțenilor aici) și nu se putea juca decât pe sume mari de bani, internetul a adus aceste jocuri în casele noastre, la mize ridicol de mici, însă la fel de eficiente când vine vorba de adrenalină.

Pe ultimul și cel mai special nivel, vin activitățile outdoor "riscante". Am pus ghilimele pentru că în realitate suntem mai siguri în cădere liberă agățați de o coardă de bungee-jumping decât la volanul mașinii noastre pe o stradă necirculată sau într-un avion care face loopinguri decât în propria bucătărie când ne jucăm cu foc și chimicale ca să ne facem de mâncare. Aici lista este lungă: rollercoasterele, surfingul, jucăriile din parcurile de distracții, până și banalul tobogan cu apă din aqua-parcuri. Toate sunt create ca să ne distreze - spunem noi, sau ca să ne producă adrenalină - spun biochimiștii.

Acum aveți de unde alege. Sau măcar de fiecare dată când vă trece prin cap o năzbâtie, veți avea o explicație științifică să le-o serviți celor care vă ceartă.