Complexul Energetic Hunedoara (CEH) a intrat din nou în insolvenţă, joi, printr-o decizie a Tribunalului Hunedoara. Dosarul (re)insolvenței CEH a fost (re)judecat de același magistrat, judecătorul Ioan Drăgan, care a numit ca administrator judiciar al societății energetice hunedorene Casa de Insolvență ...
Minele Lonea și Lupeni din Valea Jiului vor intra în programul de închidere a minelor până în 2018 și doar minele Livezeni și Vulcan vor mai face parte din Complexul Energetic Hunedoara, a anunțat, vineri, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, într-o conferință de presă. El a ...
Circa o sută de mineri au protestat vineri în curtea Complexului Energetic Hunedoara, nemulţumiţi că administratorul judiciar al companiei a denunțat contractul colectiv de muncă. Ortacii de la Mina Lupeni au spus că, în lipsa contractului, zeci de angajați pot fi dați afară, iar cei care ...
Aproximativ 600 de salariați ai Complexului Energetic Hunedoara, majoritatea personal TESA, vor fi trimişi în „concedii în aşteptare", prin rotaţie, din 4 martie, compania urmând să facă o economie de 1,2 milioane de lei lunar. Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de ...
Consiliul de Administraţie al Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a decis, după vizita de lucru a ministrului Energiei, să ceară intrarea voluntară a companiei în insolvenţă. CEH are datorii de 1,2 miliarde lei şi conturile poprite. „Acţionarul majoritar, respectiv statul român, prin ...