Reprezentanţii Comisiei Europene (CE) lansează o campanie ce va promova bunele practici cu privire la combaterea diferenţelor de salarizare din întreaga Europă şi va distribui un set de instrumente privind campania pentru angajatori şi sindicate la nivel european şi naţional. Ea va fi lansată la nivelul statelor membre ale UE care vizează combaterea diferenţelor de salarizare între femei şi bărbaţi, cerînd “remunerare egală pentru o muncă de valoare egală”. În cadrul economiei UE, femeile cîştigă, în medie, cu 17,4% mai puţin decît bărbaţii, potrivit unui comunicat al CE. În plus, cu toate că rata de ocupare a forţei de muncă în rîndul femeilor a crescut constant în ultimii ani - în prezent fiind 58,3% pentru femei şi 72,5% pentru bărbaţi, femeile încă mai lucrează cu jumătate de normă mai frecvent decît bărbaţii (31,2% dintre femei faţă de 7,7% dintre bărbaţi). Femeile predomină în sectoarele în care salariile sînt mai scăzute (peste 40% dintre femei lucrează în domeniul Sănătăţii, Educaţiei şi Administraţiei publice, de două ori mai multe decît bărbaţii), deşi femeile reprezintă 59% din totalul noilor absolvenţi de universitate, potrivit raportului anual 2009 privind egalitatea între femei şi bărbaţi prezentat de Comisie. De altfel, un alt raport de expertiză elaborat de Comisie confirmă că femeile sînt foarte slab reprezentate şi în ce priveşte funcţiile de decizie din domeniul economic şi participarea la politica europeană. Astfel, guvernatorii tuturor băncilor centrale ale celor 27 de state membre ale UE sînt bărbaţi. Slaba reprezentare a femeilor în ceea ce priveşte funcţiile de răspundere este mai pronunţată în întreprinderile mari, unde bărbaţii reprezintă aproape 90% din membrii consiliilor de administraţie ale celor mai importante societăţi. În medie, în rîndul miniştrilor din guvernele naţionale, proporţia bărbaţilor în raport cu cea a femeilor este de aproximativ trei la unu. “Diferenţele de salarizare între femei şi bărbaţi au cauze multiple şi necesită soluţii multiple. Pentru a le combate este necesară o acţiune la toate nivelurile şi un angajament din partea tuturor părţilor implicate - de la angajatori, sindicate şi autorităţile naţionale pînă la fiecare dintre cetăţeni”, a declarat comisarul UE pentru egalitatea de şanse, Vladimir Spidla. Diferenţa de remunerare reprezintă discrepanţa dintre plata medie pe oră pentru femei şi cea pentru bărbaţi, înainte de aplicarea impozitelor, în toate domeniile economiei, deoarece angajatorii consideră frecvent că munca femeilor este mai puţin importantă decît cea a bărbaţilor. De asemenea, ca urmare a reducerii cîştigurilor de-a lungul vieţii şi a pensiilor mai mici rezultate 21% dintre femeile în vîrstă de 65 de ani sau mai mult sunt expuse riscului de sărăcie, în timp ce numai 16% dintre bărbaţi se află în această situaţie.