Una dintre provocările actuale o reprezintă transformarea creșterii economice într-o dezvoltare sustenabilă, susține Eric Stab, președintele Consiliului Investitorilor Străini (FIC), la forumul "România 10 ani în UE. Progrese, perspective de dezvoltare, provocări". "Cred că una dintre provocările de astăzi este să transformi această creștere mare a PIB într-o dezvoltare sustenabilă, într-o dezvoltare adevărată. Sau mai simplu spus: de la creștere economică la dezvoltare. Ce este dezvoltarea economică în fapt? Este materializarea prin rezultate tangibile și vizibile. Aceasta este ceea ce cetățenii vor să vadă în fiecare zi. Ei vor să vadă rezultatul creșterii țării, iar infrastructura este o parte importantă", a declarat Eric Stab.
Acesta a afirmat că în multe metropole din Vest există o dezvoltare a ceea ce se numește "smart city", dar că este dificil de realizat aceasta în paralel cu cele care țin de gestionarea unor probleme curente, precum cele legate de transport sau managementul deșeurilor. "Dacă te duci în orașe cu care București concurează, acolo sunt investiții masive an de an în domenii precum management inteligent al traficului, iluminat public inteligent, în cel de eficiență energetică. Și este într-adevăr foarte dificil să ai grijă în același timp de nevoile de bază ale cetățenilor și să nu pierzi contactul cu alte orașe care se concentrează pe soluții inteligente", a menționat Eric Stab.
În ceea ce privește eficiența energetică, șeful FIC a dat exemplul orașelor mici din Polonia, unde există acțiuni de reabilitare a clădirilor publice prin parteneriat public-privat și fonduri UE. La rândul său, Fady Chreih, directorul general al rețelei private de sănătate Regina Maria, a subliniat că România se află pe ultimul loc, începând de anul trecut, la calitatea infrastructurii din domeniul sănătății (Euro Health Index). Acesta susține că România cheltuia în 2015 peste 300 de euro pe cap de locuitor pentru finanțarea sistemului de sănătate, Polonia - 600 de euro, iar Germania - peste 1.700 de euro.
De asemenea, Lucian Croitoru, consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului Băncii Naționale a României, consideră că în România ar trebui clarificate drepturile de proprietate și creșterea integrității guvernului.