Munca unui detectiv particular profesionist nu este nici pe departe aşa cum poate fi văzută la televizor şi tot mai mulţi detectivi se concentrează pe cazuri serioase, pentru clienţi comerciali, fiind vizate cazuri de contrafacere, supraveghere şi verificare a antecedentelor angajaţilor din companii. "Mă tem că nu e ca la televizor. Nu am un Ferrari. Stau la calculator între 8 și 10 ore pe zi și cred că așa fac o mulțime de detectivi particulari. De-a lungul carierei a trebuit să merg pe stradă să adun informații, dar informația este mai la îndemână în mediul online în zilele noastre. Trebuie să fii capabil să o găsești, să o descifrezi și să raportezi clientului ceea ce are nevoie. Dacă privești din afară, pare plictisitor", a declarat Chuck McLaughlin, președintele Consiliului Asociației Mondiale a Detectivilor (WAD). Când vine vorba despre câștiguri, detectivii particulari spun că nu trăiesc pe picior mare, dar sunt mulțumiți. Cât despre timpul liber, aceștia îl petrec ca oricare altă persoană obișnuită. "Cu siguranță ai un trai bun. Ca detectiv nu poți să devii bogat și să te retragi repede, dar îmi plătesc facturile, îmi trimit copiii la facultate, am un acoperiș deasupra capului, deci este bine. Cel mai des îmi duc copiii la competiții sportive. E o slujbă ca a oricărei alte persoane. Lucrez toată ziua, apoi îmi petrec timpul cu familia, poate joc golf în weekend sau tenis. E o viață normală", susține Chuck McLaughlin.

Poate vă întrebați de ce este nevoie de un detectiv particular de vreme ce există polițiști, avocați și instituții care se pot ocupa de rezolvarea cazurilor. Într-un sistem legal există organizații de investigare a criminalității, însă instanțele nu mai pot fi de ajutor când nu este vorba de un caz penal și nici nu există foarte multe căi de investigare în ceea ce privește drepturile omului, spune Matthias Willenbrink, președintele WAD. "În termeni practici, dacă te uiți la majoritatea sistemelor legale din întreaga lume, avem o organizație solidă de investigare a criminalității. Oricum, când vine vorba despre drepturile omului, nu prea există căi de investigare și susținere a acestora. Oamenii de obicei merg la un avocat și îi roagă să îi ajute, dar un avocat are nevoie de probe, de informații, altfel nu poate ajuta oamenii. Din moment ce nu este vorba de un caz penal, nu există altă instanță care să îi ajute. Detectivii particulari umplu o gaură importantă din multe sisteme internaționale care nu pot fi de folos când vine vorba despre drepturile omului", a declarat Matthias Willenbrink.

Președintele WAD a mai precizat că un bun detectiv particular trebuie să fie foarte bine pregătit pentru meseria pe care o practică, să aibă un nivel bun de cunoștințe de legislație și abilități de comunicare, pentru că munca de detectiv presupune foarte mult să intri în contact cu oamenii și să încerci să afli informații de la ei. La fel de important este interesul pentru tehnologie, pentru că se lucrează foarte mult pe calculator, pe internet și cu bazele de date, dar și cu dispozitive de înregistrare și supraveghere, care pot fi brichete, pixuri sau șepci. Având în vedere că fiecare caz este diferit, un detectiv particular trebuie să aibă și o minte deschisă și să fie interesat de o gamă largă de subiecte, să nu se concentreze niciodată pe un singur tip de caz.

Dan Rusu, membru al Consiliului WAD, este de părere că imaginea detectivilor are de suferit foarte mult din cauza celor care postează anunțuri pe internet și își oferă serviciile contra unor sume atractive, deși nu au licență, iar la finalul investigației nu oferă un raport complet pe care să îl poți folosi în instanță pentru soluționarea unui caz, ci doar informații obținute într-un mod nu tocmai profesionist. De asemenea, specialistul spune că munca de detectiv este dificilă și că nu primesc întotdeauna ajutorul de care au nevoie pentru a soluționa cazurile.

A dat şi un exemplu. "E vorba despre un caz care vizează un medicament al unei firme mari din America, încadrat în categoria medicamentelor stupefiante. Pacienţii au început să găsească cutii în care toate capsulele erau sparte. Am văzut vreo cinci cazuri şi am constatat noi la cântăriri că acolo unde probabil mai lipseau ceva pastile era completat cu şurubele de calculator, de pe spatele calculatorului, bucăţele de fier băgate în cutie. Era cineva care voia să facă rău ori companiei, ori distribuitorului. Au fost tot felul de discuţii, în America, la vamă, am luat-o metodic, cu Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM), cu Poliţia, cu departamente de droguri, cu toată lumea. Treaba durează de opt luni de zile. Producătorul zicea că poate în fabrică s-a întâmplat ceva sau pe drum, până s-a găsit o monedă românească într-o cutie. Nu prea au americanii aşa ceva. Şi atunci au rămas variantele că se întâmplă ori la distribuitor în depozit, ori pe drum la transport, ceea ce e mai puţin probabil. Am încercat toate variantele, am intervievat toţi pacienții, să nu fie cumva vreunul din ei care să aibă probleme. Am verificat legăturile dintre ei. Distribuitorul, din păcate, nu a vrut deloc să colaboreze, poate şi pentru că ştia că e la el o problemă. Poliţia nu a făcut decât să ceară de la distribuitor fişe de magazie, din care nu vezi nimic, decât intrări și ieşiri. Au zis că nu au ce face. Noi am luat mostre din toate cele cinci cutii, le-am trimis înapoi în America la laboratoare, pentru că producătorul ştie cel mai bine ce a pus. Mare lucru era să nu fie cumva contrafăcute sau să nu fie alte substanţe decât cele care trebuie, care să omoare. Au fost cazuri în America. O firmă mare, care a avut o speţă urâtă, în sensul că un dement lua capsulele, le desfăcea şi punea în ele otravă. A omorât nu ştiu câte zeci de oameni. Deci subiectul e tare sensibil. Așteptăm analiza comparativă a producătorului, între ce trebuie să fie şi ce s-a găsit. Din păcate, concluziile sunt că noi putem acţiona până la un anumit nivel, după care, dacă nu suntem ajutaţi sau sprijiniţi, nu avem cum să avansăm. Aici eu trebuia să fiu în aceeaşi maşină cu cineva de la ANM și de la poliţie şi să mergem la distribuitor să discutăm. În situaţii de genul ăsta se merge pe chestiuni mai de detaliu şi mai profesionale, în sensul că racolezi un om din intreior, care e angajat acolo şi ca să fii sigur iei unul din şoferi şi unul din depozit. Îi recrutezi, îi faci oamenii tăi. Trebuie să îi plătești, să îi instruiești. E o chestiune de durată, destul de costisitoare și clientul trebuie să fie de acord. În cazul ăsta au zis că nu e politica firmei. Dar e singura soluție, altfel nu poți", a declarat Dan Rusu.

Detectivul a dezvăluit și un caz în care rezultatele muncii s-au materializat, de această dată clientul fiind de acord cu infiltrarea unui agent în interiorul companiei.

"Situația asta era la o companie mare, cu sediul în Germania, cu câteva fabrici mari și cu vreo 10.000 de angajați. S-a mers pe agent infiltrat, cu acordul conducerii. I s-a făcut un CV ca să dea bine și a fost angajat acolo. Operațiunea a durat șapte luni. Omul avea protocol să se împrietenească cu angajații. Era și foarte plăcut, haios. Nu a durat mult până au ieșit la bere în oraș, la film cu fetele. A intrat în gașca lor și cam în șase luni și ceva am aflat toată filiera. O parte din produsele care se făceau acolo le-am găsit la un moment dat pe un site de vânzări online. După ce am început noi să luăm din ele și să facem valori au dispărut complet, probabil că s-au anunțat între ei. Dar oricum, era treaba deja documentată, se știa deja cine e implicat, care e filiera. Băgau produsele în ambalaje, noaptea venea mașina de gunoi și aruncau ambalajele în ea. Noi aveam mașină după ei și am observant că după colț le scoteau. Se ajunsese la un moment dat la un milion de euro pe an, furturi din astea obraznice", povestește Dan Rusu.