Programul de ocupare a forţei de muncă pentru persoanele din mediul rural, desfăşurat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), a fost un eşec, la Constanţa. Astfel, în primul trimestru al anului, din cei 3.050 de şomeri despre care se credea că vor fi angajaţi, numai 225 au reuşit să-şi găsească un loc de muncă. Din păcate, comunele şi satele constănţene nu au o ofertă atractivă, sau pur şi simplu nu au locuri de muncă vacante, iar ţăranii noştri, mai ales cei din zonele mai îndepărtate, nu vor să-şi încerce norocul în oraşe pentru că naveta este pe cât de obositoare, pe atât de costisitoare. Aşa se face că nici măcar un singur şomer din rural nu a acceptat un loc de muncă la o distanţă mai mare de 50 de kilometri de casă. Nici prin serviciile de mediere nu s-a realizat mare lucru, astfel că, din cele 2.592 de persoane din rural programate pentru angajare, doar 224 au fost încadrate în muncă. Peste 120 de persoane din „targetul” de 1.511 au fost angajate pe o perioadă nedeterminată şi 120 din 1.081 au încheiat contracte pe durate determinate. Prin serviciile de consiliere, 58 din cele 140 de persoane programate s-au angajat, iar prin cursurile de formare profesională s-au angajat doar nouă persoane din mediul rural, din cele 60 programate a-şi găsi un loc de muncă. Alte 36 de persoane au reuşit să-şi găsească un job înainte ca perioada de plată a indemnizaţiei de şomaj să expire, în timp ce niciuna din cele 34 de persoane fără un loc de muncă din mediul rural, cu vârste de peste 45 de ani şi unici întreţinători de familie, nu a reuşit să se angajeze. Tot în mediul rural, doar şase absolvenţi de instituţii de învăţământ s-au angajat, din cei 35 care reprezentau grupul ţintă al ANOFM. În schimb, nicio persoană cu handicap din mediul rural nu a fost încadrată în muncă şi nimeni nu s-a arătat interesat de deschiderea unei afaceri proprii.