Dacă vă căutați un job, puteţi apela la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Constanţa. Pe site-ul instituției (http://www.constanta.anofm.ro/) sunt disponibile în această perioadă 145 locuri de muncă, de la 32 de agenți economici. Se caută tâmplari universali, casieri, patiseri, cameriste hotel, țesători, operatori la deservirea războaielor de țesut, confecționeri, prelucrători în industria textilă, agenți de vânzări, sudori, lăcătuși mecanici, muncitori necalificați la spargerea și tăierea materialelor de construcții, recepționeri de hotel, operatori-prospectori pentru lucrări geologice și geofizice sau fochiști pentru cazane mici de abur. Pentru persoanele cu studii superioare, sunt oferite mai multe posturi de tehnicieni economiști, ingineri textile, pielărie, ingineri în construcții civile, industriale și agricole sau ingineri de nave. Pentru mai multe detalii, dar și pentru oferta completă de joburi, persoanele interesate se pot adresa AJOFM Constanţa, din strada Lacului nr. 14.