Reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii (MS) s-au întâlnit joi cu un grup de absolvenţi ai facultăţilor de medicină care au obţinut punctaj de promovare şi nu au putut alege un loc/post din cauza epuizării acestora. Aceştia au solicitat suplimentarea numărului de locuri. Reprezentanţii MS au subliniat că repartiţia candidaţilor se face cu respectarea Ordonanţei Guvernului nr. 18 din 2009, privind organizarea şi funcţionarea Rezidenţiatului. Astfel, în situaţia, existentă la Bucureşti, în care au obţinut punctajul minim de promovare un număr mai mare de candidaţi decât cel al locurilor/posturilor existente, candidaţii sunt repartizaţi prin organizarea unui nou concurs. Reprezentanţii MS au subliniat că singura modalitate legală în care locurile/posturile rămase neocupate pot fi ocupate este aceea a Ordonanţei nr. 18 din 2009, care prevede că: “Prin excepţie de la prevederile art. 16 şi 18, în cazul în care la finele repartiţiei candidaţilor promovaţi la concursul de Rezidenţiat rămân locuri/posturi de rezident neocupate, MS poate organiza, pentru ocuparea acestora, o sesiune extraordinară de concurs de Rezidenţiat în primul semestru al anului următor”.
În Metodologia concursului de Rezidențiat din 15 noiembrie 2015, aprobată prin Ordinul Comun MS și MECS nr. 1195/5414/2015, s-a prevăzut că: ”Locurile şi posturile rămase neocupate în urma finalizării alegerilor nu se vor putea redistribui altor candidaţi declarați promovați în alte centre universitare, acestea urmând a fi ocupate numai printr-un alt concurs de Rezidenţiat”.
Oficialii MS au arătat că o suplimentare de locuri la Bucureşti nu se încadrează în prevederile legale şi va atrage o depășire a cifrei de școlarizare aprobate prin HG nr. 211/2015. De asemenea, o redistribuire fără concurs ar constitui o măsură discriminatorie faţă de cei care au promovat concursul organizat în 15 noiembrie 2015 în centrele universitare medicale din ţară.
Din datele MS rezultă că 153 candidați care au obţinut un punctaj minim de promovare nu au putut alege un loc/post întrucât acestea au fost ocupate.
MS a crescut anual numărul de locuri/posturi scoase la concursul de Rezidenţiat, în 2015 fiind 4.000 de locuri/posturi.