Ce măsuri își doresc tinerii protestatari pentru noul guvern?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fundația CAESAR și LSRS

Ce măsuri își doresc tinerii protestatari pentru noul guvern?

Educație 05 Noiembrie 2015 / 18:36 810 accesări

Fundația CAESAR și Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) au transmis, printr-un comunicat, că sunt solidare protestelor civice și pașnice din întreaga țară și din diaspora. Tinerii atrag atenția că principala vină pentru situația actuală revine clasei politice incompetente, corupte și deconectate de la nevoile cetățenilor, lipsite de sentimentul responsabilității față de cei pe care ar trebui să îi reprezinte. În viziunea CAESAR, România are un viitor doar prin democrație, dezvoltare și demnitate. Consolidarea și apărarea democrației se fac de către cetățeni, prin instrumente civice - inclusiv prin proteste de stradă. Membrii și voluntarii Fundației CAESAR și LSRS susțin că vor participa activ la astfel de manifestări pașnice, atât timp cât va fi necesar, alături de zeci de mii de români care își doresc o transformare din temelii a sistemului politic din România. Dezvoltarea României la adevăratul său potențial poate fi realizată doar prin viziune și soluții concrete pentru sectoarele de importanță strategică: educație, sănătate, administrație publică și infrastructură. România are o nevoie acută și profundă de profesioniști, cu rezultate demonstrate, care dau dovadă de competență și integritate și care își asumă nu doar funcții, ci și responsabilitatea deplină pentru acțiunile și deciziile lor. Demnitatea unei țări implică apărarea drepturilor cetățenilor - în primul rând, dreptul la o viață sigură și decentă. Tragedia de la clubul „Colectiv“ este nepermisă și nu trebuie să se mai întâmple vreodată în România. ”Cerem pedepsirea conform legii a tuturor celor responsabili de această catastrofă națională. Mai mult, atragem atenția cu privire la pericolul politizării protestelor societății civile în scopul unor jocuri politice sau în folosul unor curente extremiste care aduc grave daune imaginii noastre în plan intern și extern”, afirmă LSRS și fundația CAESAR. Tinerii își doresc numirea unui guvern format din experți cu o reputație impecabilă, în care să nu fie prinsă nicio persoană condamnată sau urmărită penal pentru corupție, fraudă, conflict de interese sau alte fapte penale. De asemenea, tinerii își doresc aprobarea de urgență în Parlament a tuturor cererilor de urmărire penală, votul la vedere în Parlament și publicarea cheltuielilor parlamentarilor, excluderea imediată a persoanelor condamnate sau urmărite penal din orice funcție de conducere din partidele actuale, precum și confiscarea averilor ilegale și verificarea de urgență a averilor nejustificate.



12