CE ne obligă să stimulăm financiar CFR ca să ne vândă bilete mai ieftine?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CE ne obligă să stimulăm financiar CFR ca să ne vândă bilete mai ieftine?!

Social 21 Februarie 2014 / 00:00 544 accesări

În sfârşit, s-a prins şi Comisia Europeană (CE) că tarifele CFR sunt printre cele mai mari din întreaga UE. Îngrijorătoare este însă direcţia pe care a apucat-o CE după ce a ajuns la o astfel de concluzie: europenii vor să ne oblige să respectăm legislaţia UE şi să asigurăm echilibrul financiar al administratorului infrastructurii feroviare, prin acordarea de stimulente, pentru a permite astfel reducerea costurilor şi tarifelor practicate de companie. Adică, după ce diversele datorii istorice ale CFR (cele mai semnificative sunt cele la energie) au fost şterse de către stat, urmând să fie plătite din buzunarele noastre, ale românilor, după ce la CFR se dau încă „tunuri“ echivalente, ca valoare, cu jumătate din PIB-ul României, după ce serii întregi de directori şi administratori propun planuri măreţe de management şi apoi îşi dau demisiile, vine CE şi ne cere să subvenţionăm criminala (pentru buzunare) companie de stat pentru ca aceasta să ne poată vinde bilete mai ieftine!!! CE îşi exprimă "îngrijorarea cu privire la echilibrul financiar al principalului administrator al infrastructurii din România în anii următori" şi atrage atenţia că tarifele aplicate trenurilor de marfă sunt printre cele mai mari din Europa. "Reţeaua feroviară a fost afectată de deficite semnificative, tot mai mari de la un an la altul, în timp ce tronsoane mari ale reţelei nu au fost menţinute în stare bună. În acelaşi timp, administratorul infrastructurii nu este stimulat să reducă costurile şi tarifele", se arată într-un comunicat al CE. CE se referă la tariful de utilizare a infrastructurii (TUI), taxă stabilită de CFR pentru operatorii de transport care acoperă peste 90% din veniturile administratorului reţelei. Totodată, Comisia subliniază că, în timp ce toate coridoarele feroviare principale din România sunt electrificate, trenurile diesel trebuie să contribuie la finanţarea echipamentului electric al căilor ferate la acelaşi nivel ca trenurile electrice. "Având în vedere că directiva UE limitează tarifele la costurile directe ale serviciilor de transport feroviar, Comisia solicită României să nu impună aceste tarife trenurilor diesel", se mai arată în comunicat.

Taguri articol


12