Ce ne oferă cerul în luna aprilie? Vei fi surprins!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ce ne oferă cerul în luna aprilie? Vei fi surprins!

Ştiință 04 Aprilie 2018 / 22:14 2752 accesări

Luna aceasta, cerul va face spectacol, potrivit descopera.ro. O serie de evenimente vor putea fi observate pe un cer senin, cu doar un telescop şi o poziţie bună.

2-5 aprilie - Lunii i se alătură Jupiter

Cea mai mare planetă din Sistemul Solar se va ridica deasupra orizontului sud-estic, în jurul orei 3.00, şi se va deplasa spre sud în jurul orei 4.00, conform Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. „Perechea“ se va ridica împreună în toate nopţile în constelaţia Balanţei.

6-8 aprilie - Luna, Marte şi Saturn

Marte, mic şi portocaliu, iar Saturn, mare, gălbui şi înconjurat de un inel se vor putea vedea prin acelaşi telescop, la o constelaţie distanţă. Luna în descreştere va fi acompaniată de Saturn şi Marte pe cerul dimineţilor timpurii de 7 şi 8 aprilie.

17-19 aprilie Luna şi Venus

Venus, care este oricum cea mai vizibilă planetă, se va afla în apropierea Lunii pe partea de vest a cerului, începând cu ora 20:30. Spectacolul ceresc poate fi admirat timp de o oră. Veţi putea vedea o stea foarte strălucitoare, care nu are o lumină intermitentă (de aceea poartă şi numele de Luceafărul).

22 aprilie - Ploaia de meteori Lyride

Evenimentul astronomic îşi va atinge maximul în noaptea de 22 - 23 aprilie. Sub cerul liber, departe de luminile oraşului, observatorii se pot aştepta la 15-20 de stele căzătoare pe oră. Corpurile vor radia din constelaţia Lyra de pe partea estică şi nord-estică a cerului, scrie National Geographic.Steaua Vega se află în apropierea constelaţiei, în partea de stânga jos.

24 aprilie - Luna ajunge în apropierea stelei Regulus

Cea mai strălucitoare stea din constelaţia Leului, Regulus, se va putea vedea lângă Lună. Cei care doresc să observe fenomenul se pot uita sus pe cerul sudic unde pot vedea constelaţia care are o formă de semnul întrebării invers.

24 aprilie - Venus şi Pleiadele

Pentru o provocare în astronomia amatoare, puteţi vedea dacă observaţi Pleiadele, un roi stelar care se va afla pe 24 aprilie în apropierea lui Venus. Planeta luminoasă va fi un ghid pentru găsirea roiului, care este cunoscut şi sub denumirea de Şapte Surori.

28 aprilie - Luna întâlneşte Spica

Pe partea sud-vestică a cerului, Luna plină va vizita Spica, o stea luminoasă aflată la o distanţă de 250 de ani lumină.

29 aprilie - 2 mai - Luna întâlneşte Jupiter

Cele două obiecte cosmice, Luna şi Jupiter, se reîntâlnesc, răsărind după ora 22.00, lângă constelaţia Balanţei.



12