A venit vara, iar consumul de alimente preparate, în special la restaurante și terase din stațiuni, a crescut simțitor. Reprezentanții unităților alimentare nu respectă însă toate prevederile legale, așa că și echipele de control ale Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa au dat amenzi și avertismente. Au fost verificaţi 54 de operatori economici (unităţi fast-food, bufet tip expres, pizzerii, snack-bar, restaurante autoservire, terase, rotiserii, braserii etc.), iar la 33 au fost constatate abateri de la prevederile legale. Au fost aplicate 23 de amenzi în valoare de 32.000 lei şi 10 avertismente. Inspectorii CJPC au depistat unități care aveau listele de meniu incomplete, fără informații în ceea ce privește principalele ingrediente, cantitatea unei porții din preparatele culinare; neînscrierea în listele de meniu a ingredientelor cu posibil efect alergen; lipsa înscrierii volumului aferent prețului afișat la băuturile oferite consumatorilor etc. Potrivit legislației în vigoare, CJPC Constanța nu a dat publicității numele societăților comerciale prinse cu nereguli. Acțiunile de inspecție și control continuă.