Ce noutăți aduce programul „Rabla“ și când

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ce noutăți aduce programul „Rabla“ și când

Economie 16 Octombrie 2017 / 10:19 2060 accesări

Programul "Rabla" va avea, de la anul, și o componentă destinată achiziției de biciclete electrice. Astfel, Ministerul Mediului pregătește o serie de programe destinate reducerii poluării, printre care se află achiziția de mașini electrice, iar din anul următor a bicicletelor electrice, a declarat, luni, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, într-o conferință de specialitate. "Măsurile pe care le ia Ministerul Mediului, prin Fondul pentru Mediu, Administrația Națională de Meteorologie, Garda Națională de Mediu, duc exact în direcția diminuării emisiilor cu efect de seră. Avem programul Rabla, iar în același timp am implementat finanțare pentru achiziționarea de mașini electrice și, mai nou, de la anul a bicicletelor electrice. Sunt măsuri pertinente pe care le ținem sub supraveghere. Ne gândim foarte bine să implementăm tot ce înseamnă circulația în zone critice în marile aglomerări, astfel încât deplasarea către locul de muncă să se realizeze cu autovehicule nepoluante, indiferent că vorbim de mașini personale sau de cele de transport public în comun. Am implementat, de asemenea, inclusiv finanțare pentru RO-LA, un program guvernamental multianual pentru transportul a tuturor vehiculelor de gabarit mare pe calea ferată, astfel încât poluarea să nu mai fie la nivelul de astăzi, iar circulația rutieră pe șosele să nu mai fie îngreunată. Vrem ca fiecare cetățean din această țară să știe ce sunt schimbările climatice și care sunt măsurile care se iau pentru diminuarea acestora", a menționat Gavrilescu.



12