Programul de convergenţă al României nu dă suficiente date concrete despre măsurile de consolidare fiscală ce trebuie luate în 2011 şi 2012, a precizat, miercuri, CE, după evaluarea acestuia, recomandând specificarea şi implementarea lor pentru reducerea deficitului bugetar excesiv. România vizează reducerea deficitului public de la 8% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2009 la 3% din PIB în 2012, în conformitate cu recomandările Consiliului UE din 16 februarie 2010. Ajustarea fiscală propusă este bazată pe un efort substanţial de consolidare, avut în vedere mai mult în 2010 şi 2011 decât în 2012, arată documentul CE. Implementarea completă a măsurilor de consolidare asumate pentru 2010 este esenţială pentru atingerea ţintei de deficit de 6,3% din PIB (în standarde europene) prevăzută pentru acest an. Recomandările pentru România se referă la specificarea şi implementarea măsurilor de consolidare fiscală, în scopul reducerii deficitului excesiv, îmbunătăţirea cadrului fiscal şi adoptarea şi implementarea proiectului de lege a pensiilor.
Comisia Europeană a evaluat, miercuri, programele actualizate de convergenţă şi stabilitate pentru Cehia, Danemarca, Ungaria, Lituania, Luxemburg, Letonia, Malta, Polonia, România şi Slovenia, ţinând cont de efectele crizei economice şi financiare mondiale. Acestea au dus la deteriorarea finanţelor publice din 2009, fapt care a determinat Consiliul UE să deschidă proceduri de deficit excesiv pentru cea mai mare parte a statelor membre ale UE. Dintre ţările evaluate miercuri, numai Danemarca şi Luxemburg şi-au păstrat deficitele bugetare sub 3% din PIB în 2009, deşi situaţia lor fiscală s-ar putea deteriora semnificativ în 2010. Pentru cele mai multe ţări, acest an va marca o consolidare a cadrului fiscal conformă cu recomandările din programele de corectare a deficitelor bugetare, iar în cazul Letoniei, Ungariei şi României, cu condiţiile din pachetele internaţionale de asistenţă financiară.
Luni, Programul actualizat de Convergenţă 2009 – 2012, a fost aprobat de Executivul României. Programul menţine angajamentul privind adoptarea monedei euro la 1 ianuarie 2015 şi estimează o creştere economică de 1,3% în 2010, care ar urma să ajungă la 3,7% în 2012, concomitent cu reducerea inflaţiei şi îmbunătăţirea ocupării. Bugetul pe 2010 vizează reducerea deficitului bugetar la 5,9% din PIB (6,3% potrivit metodologiei europene). Statele membre din zona euro depun anual programe de stabilitate, iar celelalte state membre ale Uniunii - programe de convergenţă, care sunt evaluate de Comisia Europeană. Scopul acestor evaluări este de a întări disciplina bugetară prin supravegherea şi coordonarea politicilor bugetare în zona euro şi în Uniune.