Ce șanse are edilul demis din Nicolae Bălcescu să se întoarcă în funcție?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Judecătorii Tribunalului Constanța trebuie să ia decizia

Ce șanse are edilul demis din Nicolae Bălcescu să se întoarcă în funcție?

Administrație 09 Octombrie 2016 / 14:45 767 accesări
Edilul Viorel Bălan va afla joi, 13 octombrie, dacă va fi reinstalat în funcția de primar al comunei Nicolae Bălcescu

Edilul Viorel Bălan va afla joi, 13 octombrie, dacă va fi reinstalat în funcția de primar al comunei Nicolae Bălcescu

Mai sunt patru zile până când primarul demis al comunei Nicolae Bălcescu, Viorel Bălan, va afla dacă se poate întoarce în funcția în care a fost ales în 5 iunie. Asta deoarece, în 13 octombrie, magistrații Tribunalului Constanța vor judeca contestația formulată de edil împotriva ordinului prefectului Adrian Nicolaescu de demitere a lui Bălan din funcția de primar. Până atunci, prefectul judeţului Constanţa trebuie să depună la dosar documentaţia care a stat la baza emiterii ordinului de demitere. După toate probabilitățile, șansele de a anula decizia lui Adrian Nicolaescu sunt extrem de mici, în condițiile în care, la termenul precedent, magistrații i-au respins lui Bălan cererea de suspendare a ordinului prefectului până când instanța va lua o decizie definitivă. Amintim că fostul edil din Nicolae Bălcescu și-a pierdut mandatul din cauza faptului că a fost declarat incompatibil printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ). Precizăm că Agenția Națională de Integritate (ANI) a întocmit un raport de incompatibilitate pe numele lui Viorel Bălan, în care scrie că, în perioada 23 iunie 2008 - 21 septembrie 2010, acesta a deținut, simultan, și funcţia de primar al comunei Nicolae Bălcescu, şi pe cea de administrator al unor societăți comerciale. Bălan a atacat raportul la Curtea de Apel Constanța, însă acțiunea sa a fost respinsă prin sentința nr. 359 din 19 noiembrie 2013. Fostul primar din Nicolae Bălcescu a atacat sentința Curții de Apel la ICCJ, însă nu a avut noroc nici de această dată. Judecătorii l-au declarat incompatibil, iar prefectul l-a demis din funcție. Bălan nu s-a resemnat cu ideea, așa că a atacat ordinul prefectului, motivând că a trecut termenul de prescripție pentru situația de incompatibilitate constatată de ANI. În condițiile în care Bălan va pierde definitiv în instanță, iar ordinul prefectului de încetare a mandatului rămâne în vigoare, autoritățile locale din Bălcescu se pregătesc de alegeri anticipate, care ar putea fi organizate, teoretic, în aceeași zi cu alegerile parlamentare din toamna acestui an.



12