Constanța va avea un Centru de Radioterapie necesar pentru tratarea bolnavilor de cancer din întreaga zonă, însă undeva în 2018. Cum varianta concesionării serviciului din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” (SCJU) Constanța propusă de conducerea unității sanitare a ”picat”, serviciu care în prezent nu mai este funcțional pentru că aparatul este depășit tehnic, a rămas cea cu sprijinul Ministerului Sănătății (MS). Aceasta din urmă, însă, este de durată. Vicepreședintele Consiliului Județean Constanța (CJC) Cristinel Dragomir a declarat că au avut loc discuții cu oficiali ai ministerului de resort, în urma cărora a reieșit că autoritatea locală, care administrează SCJU, și-a luat angajamentul ca, până în 2017, să construiască un nou buncăr pentru radioterapie, care să respecte toate normele tehnice. Mai exact, el va fi construit pe un teren al CJC de lângă SCJU. ”Inițial, era vorba să alocăm banii SCJU pentru construirea centrului, dar pentru că terenul pe care se va construi este al nostru, ne vom ocupa noi de investiție, urmând să cedăm buncărul către SCJU când se finalizează lucrările. Procedurile de cedare a terenului necesitau mai mult timp, de aceea am procedat așa. Toată construcția costă undeva la 10 milioane de lei, dar investiția aferentă lui 2016, conform graficului realizat în colaborare cu specialiștii de la Banca Mondială (Centrul de Radioterapie va fi amenajat cu ajutorul MS prin Banca Mondială - n.r.), este de 4 milioane de lei, atât pentru proiectare și autorizații, cât și pentru începerea lucrărilor (fundația), urmând ca celelalte lucrări să se realizeze în 2017, iar restul de bani să fie alocați atunci”, a explicat vicepreședintele CJC. Până atunci, pacienții vor putea face în continuare radioterapie la Institutul Oncologic din București, urmând ca SCJU să asigure cheltuielile de transport și internare din fondul pentru cheltuieli diverse, de 1,5 milioane de lei. Cristinel Dragomir a mai explicat că în maximum un an trebuie pregătit personalul, dar trebuie să și angajeze specialiști pentru noul centru.
CÂND ÎNCEP LUCRĂRILE
Se speră ca până la sfârșitul anului să fie finalizate procedurile premergătoare și să se toarne fundația. ”Celelalte lucrări le continuăm anul viitor, astfel încât în iulie - august să fie gata”, a adăugat vicepreședintele CJC. Cât despre aparatură, el a spus că vor fi două acceleratoare de particule. Investiția totală a MS prin Banca Mondială va fi de circa 5 - 7 milioane de euro.
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU ACTUALUL BUNCĂR?
Buncărul actual va fi reamenajat și transformat în Centru de brahiterapie - “radioterapia internă”. Investiția va fi de aproximativ 200.000 de euro.
Citește și:
Guvernele au lăsat Constanța fără aparat de radioterapie
S-a decis! Care va fi soarta bolnavilor de cancer din Constanța?