Ce se întâmplă la absolvirea Școlii de vară Sf. Mina

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
O altfel de vacanță

Ce se întâmplă la absolvirea Școlii de vară Sf. Mina

Religie 23 August 2018 / 15:46 1218 accesări

Aproape 150 de copii care au urmat cursurile de vară organizate de biserica Sf. Mina din Constanța vor absolvi Școala duminică, 26 august. Potrivit comunicatului transmis de către așezământul bisericesc, la cea de-a treia ediție a acestei școli s-au înscris 147 de copii cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani.

Absolvirea Școlii de vară va fi marcată printr-un moment artistic pe care copiii îl vor prezenta duminică, după Sfânta Liturghie, în jurul orei 12.00. Celebra artistă constănțeană Ileana Șipoteanu, prezentă la eveniment, va interpreta câteva melodii pentru cei mici. Va urma un moment de balet pe muzica operei „Lacul lebedelor“, iar în încheiere se va dansa pe melodia lui Daniel Iordăchioaie, „Mă-ntorc la tine mare albastră“ (compozitor - regretatul Dumitru Lupu).

Totodată,în tinda bisericii, va fi vernisată și o expoziție de desene realizate de către copii pe parcursul Școlii. Copiii vor fi răsplătiți cu diplome și premii - rechizite pentru noul an școlar. Voluntarii vor fi recompensați cu diplome de merit, iar coordonatorii atelierelor cu diplome de excelență. Toți credincioșii prezenți vor primi cadou câte o metanie lucrată în cadrul Școlii de vară.



12