Specialiştii de sănătate publică din Ministerul Sănătăţii (MS) fac o serie de recomandări privind consumul de alimente în perioada Sărbătorilor de Paşte. Recomandările medicilor se îndreaptă, în special, către persoanele care au postit înaintea Sărbătorilor Pascale. Astfel, reluarea unei alimentaţii bogate în grăsimi, produse din carne tocată sau prăjeli poate cauza de cele mai multe ori probleme digestive. Această alimentaţie trebuie evitată, pe cât posibil, şi de persoanele care suferă de afecţiuni digestive, respectiv gastrită sau ulcer, afecţiuni hepatice sau pancreatice. Bolnavii care suferă de diabet nu trebuie să întrerupă tratamentul indicat de doctori, iar printre alimentele pe care ar trebui să le ocolească cei care au probleme cu inima se numără şi cele bogate în grăsimi sau sărate. Pentru menţinerea unei bune stări de sănătate a populaţiei, în această perioadă, MS recomandă: consumul moderat de alimente tradiţionale pe bază de miel, mai ales persoanelor care au ţinut post; carnea şi preparatele din carne de miel trebuie achiziţionate de la comercianţi autorizaţi care pot certifica controlul sanitar-veterinar al produselor; alimentaţia trebuie să fie diversificată şi să cuprindă, în principal, cereale, legume, fructe şi produse lactate; se recomandă, de asemenea, evitarea consumului excesiv de alcool, cât şi a exceselor alimentare; trecerea de la alimentaţia de post la cea obişnuită trebuie să se facă treptat; având în vedere zilele libere din perioada vacanţei de Paşte, pe lângă o alimentaţie corectă, recomandăm şi o hidratare corectă şi activitate fizică corespunzătoare.