Ce spectacol a pregătit Teatrul „Căluțul de Mare" pentru săptămâna viitoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ce spectacol a pregătit Teatrul „Căluțul de Mare" pentru săptămâna viitoare

Divertisment 23 Februarie 2025 / 09:37 84 accesări

Duminică, 2 martie, orele 10:30 și 12:00, publicul este invitat la premiera spectacolului OMUL DE ZĂPADĂ CARE VOIA SĂ ÎNTÂLNEASCĂ SOARELE, pe textul aparținând lui Matei Vișniec, cel mai titrat dramaturg român contemporan.

Regia artistică, a acestui spectacol plin de candoare, gingășie și profesionalism, este semnată de maestrul Lică Gherghilescu, conceptul scenografic a fost realizat de Nicu Baturi, iar muzica a fost compusă de Alexandru Neș.

Viorel Ungureanu este sculptorul păpușilor din acest spectacol.
Copiii îl vor însoți pe Omul de Zăpadă „o ființă atât de fragilă, cu o inimă atât de gigantică...” în drumul său, cu multe peripeții, pentru a-l găsi pe ..... Domnul Soare cel care „știe să citească în gândurile lumii”, iar alături de el, îi vor întâlni pe Corbul cel „solitar și înclinat să vadă totul în negru”, Rândunica, Mugurii, Iepurele, Lupul, Marmota, Veverița, Castorul...

În spectacolul dedicat etapei de vârstă 3+, o adevărată lecție, plină de sensibilitate și speranță despre prietenie, trecerea timpului, generozitate dar și despre bucuria de a dărui , micuții îi vor revedea pe actorii: Dan Cojocaru, Ion Ciolan, Francisc Rotaru, Cătălina Oțeleanu, Denisa Iova, Sergiu Bucur, Narcisa Hanganu, Leticia Albu.



Ştiri recomandate

12