Ce spune Bănicioiu despre proiectul privind vaccinarea? Cine își asumă efectele?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ce spune Bănicioiu despre proiectul privind vaccinarea? Cine își asumă efectele?

Sănătate 26 Octombrie 2015 / 17:30 945 accesări

Atunci când s-a spus că vaccinarea va fi obligatorie și că elevii nevaccinați vor avea interdicție la intrarea în colectivitate, ba chiar vor fi aplicate și unele amenzi, așa cum era și firesc, au început să apară reacții. Nimeni nu poate să îngrădească dreptul la educație, au spus mulți, ceea ce, de altfel, este cât se poate de corect. Există însă un proiect în dezbatere privind vaccinarea. Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a recunoscut că mai este de dezbătut la forma documentului. ”Sunt conștient că există și păreri pertinente de cealaltă parte. Noi nu am vorbit aici de obligativitate. Sensul nu este acela de a constrânge pe cineva. Ideea a fost aceea de a-i informa pe părinți, de a informa pe toată lumea despre importanța problemei”, a spus ministrul, luni, 26 octombrie, la discuția ”Vaccinarea obligatorie - pro sau contra”, organizată de grupul parlamentar PSD. Bănicioiu a precizat că proiectul de lege a fost propus de ministerul de resort, dar pe parcursul dezbaterii parlamentare vor putea fi aduse amendamente, vor fi ascultate ONG-urile din domeniu, specialiști și părinți, vor fi acceptate părerile pro sau contra. ”(...) Cel mai important lucru este faptul că acest proiect de lege este generat de specialiști, a lucrat la acest proiect o echipă de epidemiologi, specialiști în boli infecțioase, sănătate publică, pediatri, medici de familie, microbiologi, reprezentanții Casei de Asigurări, Protecției copilului, Ministerului Educației - toți cei care ar putea genera o opinie pertinentă în acest domeniu. Noi, practic, Ministerul Sănătății, nu am făcut decât să creăm cadrul dezbaterii”, a explicat Bănicioiu.

GHID Elaborarea unui ghid al vaccinării, care să fie distribuit tuturor viitoarelor mame, dar și prezentarea cât mai rapidă a proiectului legii vaccinării și susținerea activității Institutului ”Cantacuzino” sunt prevăzute într-o rezoluție semnată, luni, de o serie de profesori doctori, specialiști renumiți în domeniu.

CINE ÎȘI ASUMĂ? Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat, după consultările cu parlamentarii PSD, că ministerul va fi cel care îşi va asuma efectele vaccinării. Demnitarul a adăugat că, dacă vor exista probleme cu stocurile de vaccinuri, ministerul va putea fi tras la răspundere.

CINE COMENTEAZĂ? Managerul Institutului Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș”, prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, a evidențiat beneficiile vaccinării și a precizat că toți cei care sunt acum împotriva ei au fost imunizați fără să aibă niciun fel de problemă.

DESPRE PROIECT Reamintim că specialiştii au propus un proiect privind vaccinurile obligatorii pentru copii, care include şi sancţiuni, dar este un draft care ar putea să fie finalizat, probabil, până la sfârşitul anului, potrivit MS. Proiectul propus de specialişti prevede că vor deveni obligatorii 8 vaccinuri administrate la copii - împotriva hepatitei B, a difteriei, tetanosului, pertussis, poliomielitei, rujeolei, oreionului şi rubeolei. De asemenea, şi BCG, vaccinul contra formelor grave de tuberculoză, ar urma să fie inclus în categoria celor obligatorii. Totodată, proiectul de lege prevede obligativitatea medicilor de familie şi a medicilor din maternităţi (publice şi private) de a asigura vaccinarea corectă a copiilor. Dacă medicii, farmaciştii şi asistenţii medicali nu vor transmite în media şi părinţilor informaţii “corecte şi dovedite ştiinţific” legate de vaccinare, atunci vor fi sancționaţi de Colegiul Medicilor, care va sesiza autorităţile abilitate şi în cazul falsificării documentelor medicale legate de vaccinare.

Citește și:

”Vaccinarea în România - act de prevenţie obligatoriu sau recomandat?”

Se așteaptă orice părere pertinentă referitoare la legea vaccinării!



12