Ce spune ministrul Sănătății, Florian Bodog, despre primul trimestru de guvernare?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ce spune ministrul Sănătății, Florian Bodog, despre primul trimestru de guvernare?

Sănătate 19 Aprilie 2017 / 17:54 714 accesări

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, spune, într-un bilanț realizat la 100 de zile de la preluarea mandatului, că a avut un prim trimestru cu progrese notabile, cu crize gestionate eficient și cu îndeplinirea primelor măsuri din Programul de guvernare.

"Recent, s-au împlinit 100 de zile din mandatul meu de ministru al Sănătății. Pot spune că am avut un prim trimestru bun, cu progrese notabile, cu crize gestionate eficient și cu îndeplinirea primelor măsuri din Programul de guvernare, măsuri axate pe interesul și nevoile pacienților, pe păstrarea medicilor în țară și pe dezvoltarea infrastructurii medicale", afirmă Bodog în acest bilanț, care a fost publicat pe blogul său. Potrivit acestuia, Ministerul Sănătății a reușit să respecte în totalitate calendarul de angajamente asumate, toate măsurile planificate fiind adoptate și se află în implementare. "Punerea în aplicare a Programului de guvernare al PSD, axat pe interesul și nevoile pacienților, pe păstrarea medicilor în țară și pe dezvoltarea infrastructurii medicale, reprezintă prioritățile mele zilnice și va rămâne astfel până în ultima zi a mandatului", declară Bodog. Ministrul reiterează măsurile care au fost adoptate și se află în implementare, printre care se numără încheierea contractelor cost-volum și cost-volum-rezultat între CNAS și deținătorii de autorizații de punere pe piață pentru medicamentele destinate afecțiunilor oncologice, hematologice și pacienților cu hepatită cronică cu virus C aflați în stadii de fibroză F2, F3 și ciroză decompensată, dar și reducerea birocrației prin desființarea comisiilor administrative care aprobă tratamentele medicale la nivelul Caselor Județene de Asigurări de Sănătate, respectiv suplimentarea fondurilor pentru Programele naționale de sănătate. Totodată, Bodog spune că, în premieră, Ministerul Sănătății finanțează achiziționarea vaccinului pneumococic pentru copii (pentru cazurile de pneumonie, meningită sau sepsis). "De asemenea, s-au achiziționat 630.000 de doze de vaccin hexavalent (pentru nou-născuți, împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, hepatitei B și poliomielitei), precum și 153.800 doze de vaccin tetravalent (pentru copiii de șase ani împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive și poliomielitei)", afirmă Bodog. El precizează că s-au achiziționat și 5.000 de doze de vaccin hepatitic B, în plus, statul norvegian oferind 10.000 de doze, procedurile de transfer fiind în curs de realizare. "Având în vedere numărul mare de cazuri, de urgență se achiziționează 115.000 de doze de vaccin ROR împotriva rujeolei. Se continuă și procedura de achiziție pe acord-cadru", afirmă Bodog. Demnitarul face referire și la faptul că a convenit împreună cu comisarul european Corina Crețu asupra unei abordări strategice a investițiilor în Sănătate din fondurile europene. Totodată, ministrul Sănătății amintește finalizarea Legii salarizării unitare din sectorul bugetar, "care va duce la creșterea semnificativă a veniturilor cadrelor medicale din țara noastră".



12