Ce spune Victor Ponta despre audierea surorii sale la DNA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ce spune Victor Ponta despre audierea surorii sale la DNA

Politică 26 Februarie 2015 / 11:29 175 accesări

Premierul Victor Ponta a refuzat să comenteze faptul că sora lui este audiată la DNA în dosarul în care soţul acesteia e arestat preventiv sub acuzaţia de deturnare de fonduri europene şi evaziune fiscală, adăugând că speră ca presa să îl mai întrebe vreodată şi despre un alt subiect. "Nu comentez. Sper că mă veţi mai întreba vreodată şi altceva. Eu sper, sunt un optimist", a răspuns Ponta la întrebările repetate ale presei pe această temă. Anterior, întrebat de jurnalişti cum comentează faptul că sora lui este audiată la DNA în dosarul în care soţul acesteia e arestat preventiv sub acuzaţia de deturnare de fonduri europene şi evaziune fiscală, a răspuns "Hai, mă, sunteţi serioşi ?", spunând că el a venit să viziteze un spital. Şeful Guvernului a mers în această dimineaţă la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", unde este inaugurat Blocul operator al Secţiei Clinice Oftalmologie.



12