Ce tradiții trebuie să respecți în ziua de Ignat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Marți îl tăiem pe Ghiță!

Ce tradiții trebuie să respecți în ziua de Ignat

Social 20 Decembrie 2016 / 08:27 2283 accesări

Tradiționaliștii știu că nu trebuie să treacă niciun Crăciun fără să tai porcul. Iar cei care țin cu adevărat la obiceiuri nu taie porcul oricând, ci numai în ziua de Ignat, adică în 20 decembrie. Calendarul creștin-ortodox îl marchează în această zi pe Sf. Mucenic Ignație Teoforul, care a fost pedepsit cu moartea prin aruncare la fiare în amfiteatrul de la Roma, în timpul domniei împăratului Traian (98 - 117). Tradiția spune că în ziua de Ignat nu este permisă nicio altă activitate în afară de tăierea, sortarea și prepararea specialităților din carne de porc. Atunci când porcul este sacrificat, se spune că cei miloşi din fire trebuie îndepărtaţi, pentru că, în prezenţa lor, porcul se va chinui mult până să moară, iar carnea va fi tare şi greu de gătit. Cei de faţă trebuie să rostească “Ignat, Ignat, porc umflat” şi “Doamne ajută, să-l mâncăm sănătoşi!” - ca rugăciune de iertare, adresată lui Dumnezeu şi Sfântului Ignatie, pentru uciderea animalului. Potrivit tradiției, femeile nu au voie să își ajute bărbații la tăierea porcului. Rolul femeilor este acela de a prepara carnea porcului proaspăt tăiat. În popor se spune că Ignat vindecă porcii de boala rea și tot el este cel care vine să le anunțe moartea și să le ia sufletele. De asemenea, se spune că în această zi e bine să vezi sânge ca să fii ferit de boli, iar cei care nu au porc ar trebui să taie măcar o găină. Bătrânele satului știu că, de Ignat, femeile nu cos și nu taie cu foarfeca, pentru ca porcii să nu râme în bătătură sau să rupă rufele peste an.

Taguri articol


12