Ce trebuie să faci dacă vrei tichete de masă gratuite de la Primărie și în 2018

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Programul „Respect“

Ce trebuie să faci dacă vrei tichete de masă gratuite de la Primărie și în 2018

Administrație 20 Noiembrie 2017 / 16:50 7295 accesări

Nevoiașii Constanței care doresc să beneficieze de tichete sociale prin programul „Respect“ și în 2018 trebuie să depună cereri la cluburile de pensionari până la sfârșitul anului 2017, anunță Primăria Constanța. Amintim că, prin programul „Respect”, se acordă câte patru bonuri de masă a câte 10 lei pentru pensionarii cu venituri mici și persoanele asistate social. Beneficiarii intră în posesia tichetelor de opt ori pe an, în lunile februarie, aprilie, mai, iunie, august, octombrie, noiembrie și decembrie. Ajutoarele se acordă pensionarilor sau persoanelor care sunt indemnizate în baza legilor speciale și ale căror venituri lunare cumulate în sumă netă sunt mai mici sau cel mult egale cu suma de 1.250 lei; persoanelor fără niciun venit care împlinesc în anul de referință cel puțin vârsta de 60 de ani; persoanelor cu handicap grav sau accentuat; persoanelor care beneficiază de venit minim garantat stabilit în baza Legii nr. 416/2001; reprezentanților legali ai familiilor care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei în baza Legii nr. 277/2010, inclusiv soțul sau soția reprezentantului legal; altor persoane vulnerabile sau aflate în situații de dificultate, care nu se încadrează la lit. a) - e) și care au împlinit cel puțin vârsta de 18 ani în anul de referință.

CONDIȚII DE ÎNSCRIERE

Pentru a se putea înscrie în programul „Respect”, viitorii beneficiari trebuie să depună o cerere-tip, însoțită de o copie după actul de identitate (pe care să apară mențiunea „conform cu originalul”) și documentele care justifică venitul. Cererile-declarație pe propria răspundere pentru înscrierea în programul „RESPECT” pentru 2018 pot fi ridicate, completate și depuse la cluburile pentru pensionari situate în strada Aurora nr. 2, bl. PF1, Complexul Tomis III (piața veche), strada Dezrobirii nr. 123, bl. IS3, strada Duiliu Zamfirescu nr. 4, strada Egretei nr. 2, bulevardul Tomis nr. 211, bl. TS6B, strada Cișmelei nr. 16, bulevardul Al. Lăpușneanu nr. 66, bl. LE9 și strada Brizei, bl. FD3.



12