Ce trebuie să faci de Sfântul Ion ca să fii fericit tot anul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tradiții pe 7 ianuarie

Ce trebuie să faci de Sfântul Ion ca să fii fericit tot anul

Lifestyle 06 Ianuarie 2016 / 17:16 1769 accesări

Creștinii ortodocși de pretutindeni sărbătoresc pe 7 ianuarie Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, fiul Elisabetei și al preotului Zaharia, cel cunoscut ca ”Înaintemergătorul”, pentru că a anunțat venirea lui Hristos. În această zi de sărbătoare nu lipsesc nici tradițiile și nici obiceiurile populare. În trecut, de Sfântul Ioan avea loc Iordănitul femeilor, un ritual din care s-a mai păstrat doar ospățul final, ospăț ce încheie astfel ciclul sărbătorilor de iarnă. Iordănitul femeilor avea un ritual strict, în care nevestele bătrâne le primeau în grupul lor pe cele mai tinere, le duceau la râu să le stropească și apoi făceau o masă comună. Femeile se adună la o gazdă, unde aduc mâncare și băutură, și petrec până dimineața, spunând că se ”iordănesc”. Femeile se considerau în această zi mai tari și cu mai multe drepturi decât bărbații, lăsându-și toate obligațiile de soție și mamă în seama soacrelor și chiar a bărbaților. De asemenea, în satele din țară, de Sfântul Ion are loc ”Iordăneala”. Mai mulți tineri care au luat de la preot aghiasma de la Bobotează, merg în dimineața zilei de Sfântul Ion la biserică și după terminarea slujbei stropesc fiecare om care iese, apoi îl urează. Oamenii „iordăniți” trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani, apoi seara chefuiesc împreună. Tradiția spune că în dimineața Sfântului Ion, fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi feriți de boli în decursul anului.

DE SFÂNTUL ION SE BOTEAZĂ GERUL De asemenea, conform tradiției populare, se spune că după Sfânt-Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul și începe să se facă mai cald. Se știe din tradiția populară că Sfântul Ioan este protectorul pruncilor și se mai sărbătorește pentru ca pruncii să se nască sănătoși, fără malformații sau diformi. Totodată, ziua de Sfântul Ion este o zi de bucurie, iar cine nu se veselește în această zi va fi trist tot timpul anului. Unii oameni serbează ziua de Sfânt Ion pentru ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc și animalele de fiarele sălbatice. Foarte mulți români poartă numele de Ion (forma neaoșă), Ioan sau Ioana, fie ca atare, fie în diferite variante: Ionel, Nelu, Ionică, Nică, Ionuț, Onuț, Ionela, Nela, Ionica sau Oana, alcătuind cea mai bogată familie onomastică din România. Biserica a închinat lui Ioan șase sărbători pe an: zămislirea - 23 septembrie, nașterea - 24 iunie, soborul lui - 7 ianuarie, tăierea capului - 29 august, prima și a doua aflare a capului - 24 februarie și a treia aflare a capului - 25 mai.



12