Ce trebuie să știm despre un accident vascular cerebral? Și câteva sfaturi...

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ce trebuie să știm despre un accident vascular cerebral? Și câteva sfaturi...

Sănătate 22 Octombrie 2018 / 16:24 1710 accesări

În ultima perioadă, numărul persoanelor cu accidente vasculare cerebrale (AVC) este tot mai mare, și mai grav este că acestea afectează tot mai mulți tineri. Care sunt explicațiile? Specialiștii sunt de părere că stilul de viaţă haotic, dar și stresul de la locul de muncă ar fi cauza principale. Ce se recomandă? Renunţarea la fumat, limitarea consumului de alcool, regimul alimentar bogat în fructe şi legume, păstrarea în limite normale a greutăţii corporale, controlul regulat al glicemiei şi a tensiunii arteriale, precum şi mişcarea zilnică sunt principalele căi prin care putem reduce semnificativ riscul de atac cerebral, afecţiune medicală majoră şi a treia cauză de mortalitate din lume.
Cum recunoşti semnele unui AVC?

Pentru a reţine cât mai uşor simptomele descrise mai jos, poţi recurge la metoda folosită şi de celebrul personaj Dr. House, şi anume FAST, scrie Antena3:

F(face=faţă) - rugaţi pacientul să zâmbească şi observaţi dacă faţa nu e simetrică sau buza e căzută într-o parte

A(arms=braţe) - rugaţi pacientul să-şi ridice ambele braţe şi observaţi dacă unul dintre ele rămâne mai jos

S(speech=vorbire) - rugaţi pacientul să rostească o propoziţie scurtă şi observaţi dacă are dificultăţi în vorbire sau nu îşi găseşte cuvintele

T(time=timp) - nu pierdeţi timpul, sunaţi la numărul de urgenţă pentru că accidentul vascular cerebral trebuie tratat medicamentos sau chirurgical cât mai rapid pentru a preveni atacurile ulterioare cu potenţial mortal şi leziunile permanente asupra creierului.

Cum previi accidentul vascular cerebral?

Pentru a limita riscul de atac cerebral la minimum, medicii recomandă: scurte plimbări zilnice sau mişcare la sala de sport; 20 de minute de plimbare în aer liber pe zi, ce-i drept, în ritm alert, sunt suficiente pentru a ne feri de orice problemă de sănătate. Dacă însumăm cele 20 de minute zilnice, la finalul săptămânii vom avea 2 ore de mişcare, iar acest lucru ne poatereduce riscul de atac cerebral cu aproape 40%, ne sugerează un studiu realizat pe 40.000 de femei.

Învaţă să recunoşti simptomele depresiei!

Să fii trist, supărat sau mâhnit într-o anumită perioadă a vieţii, ca urmare a decesului unei persoane dragi sau din cauza locului de muncă este perfect normal, însă nu acelaşi lucru se poate spune dacă starea de tristeţe se manifestă pe perioade lungi de timp şi fără justificare personală. Potrivit cercetărilor,depresia poate creşte şansele unui atac cerebral cu 30%deoarece persoana în cauză este mai tentată să aibă un stil de viaţă neglijent, fumează, este supraponderală şi nu face deloc mişcare. De asemenea, persoanele depresive nu merg la medic pentru controale de rutină, iar glicemia şi tensiunea arterială anormale şi netratatepot deteriora starea de sănătate.

Dormi suficient și ascultă-ţi inima!

Nu dormi mai puţin de 7 ore şi mai mult de 10 ore pe noapte. Experţii de la Universitatea Harvard au demonstrat că persoanele care dorm mai mult de 10 ore pe noapte au cu 63% mai multe şanse de acccident vascular cerebral. Iar dacă obişnuieşti să sforăi în timpul somnului, e foarte probabil să dezvolţi sindromul metabolic, care este unul dintre factorii de risc pentru atacul cerebral, precum şi pentru bolile de inimă sau diabet.

Ritmul cardiac neregulat, bătăile rapide ale inimii sau, din contră, mult prea lente, asociate cu respiraţia îngreunată şi durerile în piept pot fi semnale că suferi defibrilaţie atrială, care creşte de aproape 5 ori riscul de atac cerebral.

Consumă alimente bogate în potasiu

Cartofii dulci, stafidele, bananele şi sucul de roşii sunt surse excelente de potasiu, nutrient care în cantităţi recomandate poatereduce cu 20% riscul de accident vascular cerebral.Alte surse importante de potasiu sunt: fructele şi legumele proaspete, peştele, carnea slabă (curcan, pui) şi produsele lactate ci conţinut scăzut de grăsimi. De asemenea, un studiu publicat în jurnalul Hypertension arată căpersoanele agresive şi nervoase sunt la mare risc de a fac un atac cerebral, mai punctează sursa citată.

Taguri articol


12