Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, le promite, încă o dată, marea cu sarea românilor îndeajuns de naivi să mai creadă în afirmaţiile ei. După ce a inspectat lucrările la autostrada Medgidia - Constanţa şi la varianta de ocolire a municipiului Constanţa, demnitarul a declarat că, la sfârşitul lui iulie, cei care merg pe litoral cu maşina vor putea evita aglomeraţia din oraşul Constanţa. Potrivit demnitarului, traseul pe care se va putea circula începe de la intersecţia cu DN 3 în zona localităţii Murfatlar, continuă până la nodul rutier cu Varianta de ocolire a municipiului Constanţa şi până la intersecţia cu DN 39 spre Mangalia. În total, 21 de kilometri de autostradă pe aceste tronsoane vor fi deschise circulaţiei pe o cale la sfârşitul lui iulie. Oare să fie aceasta o nouă vrajă făcută de ministrul Boagiu, care s-a autointitulat „vrăjitoarea Samantha” de la Ministerul Transporturilor? „La sfârşitul lunii iulie, cei care merg pe litoral cu maşina vor putea evita aglomeraţia din oraşul Constanţa. Nu pot să mă declar mulţumită atunci când vorbim totuşi de tronsoane de autostradă începute în 2009”, a declarat Boagiu. Chiar dacă promisiunile ministrului se vor adeveri, turiştii care vor veni cu maşina pe litoral vor scăpa de aglomeraţia din municipiul Constanţa doar pentru a se împotmoli în zona localităţii Murfatlar, la intrarea/ieşirea de pe autostradă. Având în vedere blocajul ce se va crea de sutele de maşini care vor încerca să intre/iasă de pe autostradă, haosul este garantat.