Conducerile UDTTMR, a Uniunii Federale a Naţionalităţilor din Europa şi ale organizaţiilor comunităţilor etnice din România au participat la seminarul cu tema „Iniţiativa cetăţenească europeană pentru protecţia minorităţilor naţionale”. Evenimentul a avut loc la Târgu Mureş şi a fost organizat de Fundaţia Culturală „Dr. Bernády György“. Seminarul este parte a „Iniţiativei Cetăţeneşti Europene”, lansată de Uniunea Federală a Minorităţilor din Europa, UDMR şi Partidul Popular din regiunea autonomă Tirolul de Sud din Italia, întâlnirea de la Târgu Mureş a reprezentanţilor minorităţilor etnice din ţara noastră cu conducerea FUEN venind în sprijinul acestui megaproiect transcultural. Prin „Iniţiativa Cetăţenească Europeană” se urmăreşte să se solicite Comisiei Europene întărirea măsurilor de protecţie a minorităţilor naţionale şi etnice, în limitele competenţelor sale.
DOBROGEA, EXEMPLU În cele 47 ţări din Europa trăiesc aproximativ 340 de minorităţi naţionale autohtone, cuprinzând în total circa 100 de milioane de persoane. Astfel, fiecare al şaptelea european face parte, de fapt, dintr-o minoritate naţională sau grup etnic. De asemenea, faţă de cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene, numai în cadrul UE există peste 60 de limbi regionale sau minoritare, vorbite de circa 40 de milioane de oameni. Prin deviza sa, „Unitate în diversitate”, UE îşi asumă cu mândrie acest mozaic multicultural, cel puţin la nivel declarativ, însă mai puţin la nivel legislativ, după cum spun organizatorii seminarului. Indiferent de acest fapt, preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep, a dat ca exemplu de foarte bună convieţuire Dobrogea. Regiunea noastră este recunoscută pentru faptul că „adăposteşte“ multe etnii, care convieţuiesc de foate mulţi ani fără a exista dispute. Chiar şi aşa, Eserghep a declarat: „UE însăşi este o structură care are la bază principiul diversităţii, iar faptul că minorităţile etnice din România s-au reunit în cadrul acestui seminar şi au discutat aspecte ce ţin de statutul nostru, nu atât la nivel naţional, cât la nivel european, este un semnal clar că noi, minorităţile etnice de oriunde, avem un rol foarte important”.