Comisarul european pentru transporturi, Jacques Barrot a declarat, în această săptămînă, că lucrează la un proiect de creare a unei uniuni euro-balcanice a căilor ferate, care ar trebui să contribuie la temperarea tensiunilor din regiune. Mai exact, proiectul comisarului francez presupune extinderea reţelelor de căi ferate transeuropene din ţările UE pe teritoriul statelor balcanice, astfel încît să permită interoperabilitatea reţelelor feroviare din regiune. „Nu vom extinde reţelele de căi ferate decît dacă va exista o abordare concretă în Balcani”, a precizat Barrot. Comisarul european susţine că, în acest an, va efectua o vizită la Ljubljana, în Slovenia, ţară care deţine acum preşedinţia rotativă a UE, apoi la Sarajevo şi Belgrad. Barrot intenţionează să ceară, pe 5 martie, un mandat de negocieri din partea CE, pentru crearea uniunii transporturilor. Proiectul urmează să fie validat apoi de statele membre UE. Proiectul survine în momentul în care Balcanii se vor confrunta cu o perioadă foarte tensionată, mai ales în contextul declarării independenţei regiunii Kosovo, decizie extrem de criticată de Serbia.