Ce zile libere vor avea românii până la finalul anului 2018

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ce zile libere vor avea românii până la finalul anului 2018

Lifestyle 29 Iulie 2018 / 10:51 826 accesări

În august, pe 15, creştinii marchează Adormirea Maicii Domnului. Mai avem o zi liberă în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei.

Anul 2018, are 15 sărbători legale, dintre care 11 zile nelucrătoare, care pică în timpul săptămânii.

ZILE LIBERE până la sfârşitul anului 2018:

15 august (miercuri) – Adormirea Maicii Domnului

30 noiembrie (vineri) – Sfântul Andrei

1 decembrie (sâmbătă) – Ziua Naţională a României

25 decembrie (marți) – Crăciunul

26 decembrie (miercuri) – a doua zi de Crăciun.

La acestea se adaugă două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

Angajatorii au obligația de a acorda aceste zile libere salariaților sau să acorde compensații angajaților care trebuie să se prezinte și în aceste zile la lucru. Salariații care trebuie să lucreze și în zilele nelucrătoare de sărbătoare legală sunt, în general, angajați ai unor unități medicale, unități de alimentație publică și unități de producție „cu foc continuu”. Liberele legale nu pot fi incluse în durata concediului anual de odihnă.



12