Cea mai bună experienţă de navigare pe internet

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cea mai bună experienţă de navigare pe internet

Monden 01 Noiembrie 2012 / 00:00 403 accesări

După aproximativ 26 de ani, Steve Ballmer revine într-o reclamă Microsoft. Singura diferenţă dintre cele două reclame este că atunci promova altă versiune a sistemului de operare Windows. Pentru prima oară, Steve Ballmer, plin de entuziasm şi încredere într-o platformă inovativă, se făcea remarcat în anul 1986, într-un clip de un minut. Pe atunci făcea o treabă foarte bună în a evidenţia punctele forte ale primei versiuni de Windows. 26 de ani mai târziu, un Steve Ballmer un pic mai bătrân îşi încearcă din nou talentul la interpretare într-o reclamă pentru Windows Phone 8. Noua reclamă a fost prezentată pentru prima oară în cadrul evenimentului de lansare al Windows Phone 8.

Telefonul mobil a devenit al doilea mecanism cu care se accesează internetul. O experienţă optimă este dată şi de viteza cu care se mişcă browserul pe care îl folosim, dar care este cel mai bun telefon de pe care putem naviga pe internet? Un test SunSpider unde cel mai mic scor este cel mai bun, care a măsurat performanţele JavaScript de pe trei telefoane de top, HTC 8X, iPhone 5 şi Samsung Galaxy SIII, a scos în evidenţă că terminalul dotat cu Windows Phone 8 este cea mai bună variantă. HTC 8X se află în top, la o mică diferenţă de iPhone 5, dotat cu noul procesor A6 şi la o distanţă considerabilă de Samsung Galaxy SIII. Acest test arată că optimizările aduse Internet Explorer, care se regăseşte pe Windows Phone 8 şi procesorul dual core Snapdragon S4 permit pe HTC 8X cea mai bună experienţă de navigare pe internet.

Pe de altă parte, producătorul coreean Samsung a anunţat un nou telefon din seria Galaxy, I9260 Galaxy Premier, care are la bază modelul Nexus updatat şi care foloseşte interfaţa TouchWiz, creată de producătorul sud-coreean. Smartphone-ul rulează sub Android 4.1. Telefonul, care pare a fi lansat de Samsung special pentru pieţele emergente. Este, de fapt, un fel de S III pentru pieţele emergente, care va fi disponibil din luna decembrie, la un preţ de circa 680 de dolari. Prima ţară în care va fi vândut este Ucraina. Galaxy Premier are un display de 4, 65 inch Super AMOLED, cu o rezoluţie de 1280 x 720, cameră spate de opt megapixeli şi înregistrare video la 1080p, cameră de 1,9 megapixeli, 1GB RAM, 8 sau 16 GB memorie internă cu slot de card microSD, Bluetooth 4.0, Wi-Fi, GPS, NFC şi baterie de 2.100mAh.

Taguri articol


12