Cea mai caldă lună septembrie de la debutul măsurătorilor meteorologice, înregistrată în 2015

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cea mai caldă lună septembrie de la debutul măsurătorilor meteorologice, înregistrată în 2015

Vremea 22 Octombrie 2015 / 20:40 1507 accesări

Cea mai caldă lună septembrie înregistrată pe Terra de la debutul măsurătorilor meteorologice, în 1880, a fost cea de anul acesta, a anunţat, miercuri, agenţia americană National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA), citată de rtl.fr.

Temperaturile înregistrate în 2015 le-au depăşit pe cele din septembrie 2014, care a deţinut precedentul record de temperatură medie pentru această lună. Iar septembrie 2015 nu a fost singura lună din acest an care a doborât recorduri. „Perioada alcătuită din primele nouă luni ale anului, din ianuarie până în septembrie, a fost de asemenea cea mai caldă din analele înregistrărilor meteorologice”, a precizat NOAA, evocând o temperatură medie cu 0,85 grade Celsius mai mare decât media secolului al XX-lea.

În septembrie, temperatura la suprafaţa uscatului şi a oceanelor a fost cu 0,9 grade Celsius peste temperatura medie a secolului al XX-lea, fiind cea mai ridicată pentru această lună calendaristică din întreaga perioadă 1880 - 2015, depăşind precedentul record stabilit în 2014.

Temperatura globală a uscatului a fost în septembrie 2015 cu 1,16 grade Celsius superioară mediei din secolul al XX-lea, fiind de asemenea cea mai ridicată pentru această lună din 1880 şi până în prezent, depăşind precedentul record care data din 2009. Şi la suprafaţa oceanelor, temperatura din septembrie 2015 a stabilit un nou record, depăşind cu 0,81 grade Celsius temperatura medie a secolului trecut, dar şi recordul din septembrie 2014. 2015 pare să fie, deci, anul tuturor recordurilor de temperatură. Din primele nouă luni ale anului, doar ianuarie şi aprilie nu au stabilit noi recorduri.

Taguri articol


12