Sandy Allen, din Indianapolis, care măsura 2,3 metri înălţime, a murit, recent, la un azil din statul său natal, la vîrsta de 53 de ani, ea suferind de multiple probleme de sănătate, informează Sky News. Cauza morţii nu este, deocamdată, cunoscută. Femeia a fost tratată, în ultimele luni, pentru o infecţie a sîngelui, diabet, insuficienţă respiratorie şi insuficienţă renală.
Sandy Allen a cîntărit la naştere 2,6 kilograme. Pînă la vîrsta de 10 ani, ea a ajuns la înălţimea de 1,80 metri, iar la 16 ani avea peste 2,1 metri. Ea a scris celor de la Cartea Recordurilor, în 1974, spunîndu-le că ar vrea să cunoască pe cineva de înălţimea ei. “Este inutil să mai spun că viaţa mea socială este nulă şi poate că publicitatea de la voi mi-ar lumina puţin viaţa”, scria femeia. În anii \'80 ea a apărut de mai multe ori la Muzeul Guinness al Recordurilor Mondiale la Cascada Niagara, în Canada. “Erau unele zile în care mi se părea că dau un spectacol grotesc. Cînd acel sentiment persista, ştiam că trebuie să mă întorc acasă”, spunea Sandy Allen în acei ani. Femeia şi-a folosit înălţimea, cînd s-a mutat înapoi în Indianapolis, pentru a-i învăţa pe şcolari să-i accepte pe cei care sînt diferiţi.
“Îi plăcea să vorbească cu cei mici pentru că ei îi puneau întrebări mai oneste. Adulţii mai degrabă stăteau la distanţă şi se holbau, neştiind cum s-o abordeze”, a spus o prietenă, Rita Rose.