Cea mai lungă autostradă europeană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cea mai lungă autostradă europeană

Monden 13 Mai 2014 / 00:00 1279 accesări

Bundesautobahn 7, care străbate Germania de la graniţa cu Danemarca până la frontiera cu Austria, este cea mai lungă autostradă europeană. Şoseaua, care măsoară 963 de kilometri, este mai lungă decât toată reţeaua de autostrăzi din ţara noastră. Reţeaua germană de autostrăzi este a doua cea mai întinsă din Europa, cu 12.879 de kilometri, fiind depăşită doar de reţeaua spaniolă. Ideea realizării unor astfel de drumuri a apărut la sfârşitul anilor '20, în timpul Republicii de la Weimar, iar prima şosea de acest fel, o porţiune de aproape 20 de kilometri între Köln şi Bonn, a fost inaugurată de cancelarul Konrad Adenauer, în 1932. Aceasta este considerată cea mai veche autostradă din Germania, deşi nu a fost numită iniţial Autobahn, ci Kraftfahrstraße, adică „drum pentru automobile“, în limba germană.

Aceasta împarte ţara, de la nord la sud, în două jumătăţi aproape simetrice. Şoseaua începe în Ellund, Handewitt, în landul Schleswig-Hosltein, la graniţa cu Danemarca. De la Flensburg şi până la Hamburg, autostrada urmează Ochsenweg, în traducere „drumul boilor“, un vechi drum comercial din Epoca Bronzului, care pornea din zona în care astăzi se află oraşul danez Viborg. Şoseaua trece apoi pe sub râul Elba, prin patru tuneluri paralele. În continuare, autostrada traversează râul Werra şi se îndreaptă spre Kassel, străbătând o zonă deluroasă. Acestă rută a fost aleasă fiindcă proiectul iniţial prevedea ca traseele să fie selectate în aşa fel încât şoferii să aibă ocazia să se bucure de peisaje. Secţiunea centrală a şoselei este una dintre cele mai aglomerate, în principal din cauza faptului că este una dintre puţinele rute care leagă Frankfurt pe Main şi zonele apropiate de Berlin de oraşele din fosta Republică Democrată Germană. Construcţia părţii de sud a autostrăzii a întâmpinat dificultăţi din cauza neînţelegerilor dintre landurile Baden-Württemberg şi Bavaria, cu privire la ruta aleasă. Terenul muntos, accidentat, a necesitat amenajarea a două tuneluri şi a numeroase poduri. Ultima porţiune a şoselei, de 15 kilometri, a fost inaugurată în 2009. Bundesautobahn 7, cea mai lungă autostradă europeană, părăseşte ţara la Füssen, la graniţa Germaniei cu Austria.

Venirea la putere a lui Adolf Hitler, în 1933, a coincis cu dezvoltarea extensivă a reţelei de drumuri rapide. Führer-ului i-a plăcut ideea şi a demarat un proiect de extindere a şoselelor, care urmau să fie numite Reichsautobahnen, adică „autostrăzi naţionale“. Până în 1936, în jur de 130.000 de oameni lucrau direct la construcţia autostrăzilor, în timp ce 270.000 de persoane erau implicate în lanţul de aprovizionare a lucrărilor, fapt care se potrivea de minune cu politica partidului de a elimina şomajul. În 1940, Germania beneficia deja de mai mult de 3.700 de kilometri de autostrăzi, o parte importantă fiind distrusă, ulterior, în timpul războiului. După încheierea conflagraţiei mondiale, şoselele existente au fost reparate, iar Guvernul statului vestic nou-format a continuat proiectul început de Hitler. În prezent, autostrăzile germane au cel puţin două benzi de circulaţie pe fiecare sens şi câte o bandă de urgenţă, iar multe dintre porţiuni sunt dotate cu trei sau patru benzi, separate în mod obligatoriu de o zonă mediană. În afara locurilor în care sunt alte marcaje, nu există limite de viteză în mod oficial, deşi autorităţile recomandă să nu se depăşească 130 de kilometri pe oră. Anul trecut, reţeaua germană de autostrăzi măsura aproape 13.000 de kilometri.

Taguri articol


12