Duminică se va încheia Cupa de Vară Lake View la bowling, ediţia 2012, competiţie desfăşurată pe arena Lake View din Constanţa, în sistem open. La acest prim turneu open de bowling organizat la Lake View, participă şi membrii lotului naţional al României, antrenat de Joe Slowinski, un celebru antrenor american de bowling. Se concurează la trei categorii de concurs: jucători de categoria A (legitimaţi în Divizia A sau nu, care au depăşit în competiţii anterioare media de 170 puncte), jucători de categoria B (legitimaţi în Divizia B sau nu, care nu au depăşit în competiţii anterioare media de 170 puncte) şi jucători de categoria C (care nu au fost vreodată legitimaţi la un club sportiv de bowling). Premiile sunt în valoare totală de 2.325 lei (cat. A), 1.400 lei (cat. B), respectiv 1.200 lei (cat. C).
Competiţia a fost prezentată oficial vineri, în cadrul unei conferinţe de presă. „Este cea mai mare competiţie de bowling organizată în Constanţa şi în acelaşi timp o premieră, datorită sponsorilor importanţi pe care îi avem. Bowlingul este un sport deosebit ca imagine pe plan mondial, un sport accesibil, şi vreau să le mulţumesc sponsorilor care au venit alături de Lake View pentru această competiţie: Elcomex, Coca Cola, Alexandrion, Heineken şi Digital Center”, a declarat Cristian Bărhălescu, directorul Lake View. „Mă bucur să fiu aici, în România, unde am ocazia să ajut la creşterea în valoare a bowlingului românesc. Îmi doresc ca jucătorii români să ajungă la un standard european, pentru că există resursele necesare”, a spus Joe Slowinski. „Este un moment de început, pentru că Lake View s-a deschis de puţină vreme. Este singura arenă de bowling din România cu 12 piste, nedivizate, fără stîlpi între ele. Este cea mai performantă arenă din ţară şi, având în vedere tradiţia celor 40 de ani de bowling din Constanţa, s-a decis organizarea acestui open vara, pentru a putea avea şi participanţi care vin pe Litoral în concediu sau în vacanţă. Avem printre competitori tot lotul naţional, împreună cu tot staff-ul tehnic, îi avem pe primii clasaţi la toate categoriile de concurs din campionatul României, echipe, simplu, dublu sau trio. Lipsesc doar cele mai bune jucătoare din ţară, care sunt plecate la Campionatul European feminin”, a anunţat Ion Ioancea, unul dintre organizatorii competiţiei.