Cea mai mare criză alimentară de după ’90?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În România

Cea mai mare criză alimentară de după ’90?

Eveniment 24 Noiembrie 2008 / 00:00 1022 accesări

Nevoită să treacă prin furcile caudine ale crizei economice financiare mai devreme decît se aştepta, România trebuie să facă faţă şi problemelor din sectorul alimentar. Dacă nu vor fi luate cît mai rapid măsuri fiscale în sectorul agricol şi nu vor fi acordate toate subvenţiile, spun specialiştii, România s-ar putea confrunta cu cea mai mare criză alimentară din ultimii 18 ani. Preşedintele „Interagro”, Ioan Niculae, a declarat că cel cel mai afectat sector din agricultură este cel al producţiei vegetale. “Producătorii de cereale stau cu stocurile în siloz făra a avea cum să le valorifice, din cauza preţului extrem de scăzut de pe piaţă”, a precizat Ioan Niculae. Preşedintele “Interagro” susţine că, pentru evitarea unui colaps al sectorului alimentar, este nevoie de intervenţia autorităţilor. Potrivit lui Ioan Niculae, în România sînt lucrate doar cinci milioane de hectare dintre cele 9,3 milioane existente, ceea ce înseamnă puţin peste 50% din suprafaţa totală. Pe de altă parte, pentru aceste produse nu mai există cerere pe piaţă, în timp ce oferta înregistrează un excedent fără precedent. “De cînd a început să se manifeste criza financiară, vînzările de cerealele au scăzut cu aproximativ 80%. În aceste condiţii, mă aştept ca anul viitor, 60% dintre producătorii şi comercianţii de cereale din România să falimenteze”, a declarat şi preşedintele “United Grain Grup”, Gabriel Barbalu. Agricultorii spun că marii producători care domină piaţa internaţională blochează prin oferta de preţ piaţa externă, pe care mulţi comercianţi români activau cu succes. Deşi sectorul cerealelor resimte deocamdată cel mai mult efectele crizei financiare globale, procesatorii de carne au la rîndul lor probleme destul de mari. “În domeniul procesării cărnii de porc, efectele crizei economice se vor face simţite în primele luni ale anului viitor, cererea pentru carnea de porc specifică perioadei sărbătorilor menţinînd piaţa de profil ridicată. Începînd cu primele luni ale anului viitor, ne vom vedea nevoiţi să reducem preţul cărnii cu 5% sau chiar mai mult, cererea pentru aceste produse reducîndu-se, ca în cazul multor alte bunuri din industria agricolă”, a afirmat preşedintele Patronatului Român al Cărnii de Porc, Gheorghe Caruz.

Taguri articol


12