Cum se aruncă pisica participaţiilor la reactoarele nucleare de la Cernavodă? După ce patru investitori gigant pe piaţa energiei mondiale – CEZ, RWE, Iberdrola şi GDF Suez - au fost goniţi de stupiditatea agresivă a legislaţiei româneşti, acum Nuclearelectrica s-a trezit cu acţiunile companiilor care s-au retras (cumulând, alături de Arcelor Mittal şi Enel, 84,65%) în poală şi strigă cât o ţine gura că poala e cam mică, iar acţiunile prea mari şi că statul nu are cum să suporte o atare povară. Compania ENEL este singura participaţie cu adevărat privată rămasă pe baricade. În prezent, potrivit declaraţiei directorului general executiv al Enel România, Luca D’Agnese, compania are posibilitatea să-şi majoreze participaţia din cadrul proiectului reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, mergând chiar până la 25 - 30%. Acesta atrage însă atenţia că cele două reactoare de la Cernavodă nu pot fi realizate doar de cei trei acţionari implicaţi efectiv.

• ÎNAPOI LA STAT SAU ARTA DE A BATE PASUL PE LOC • În acest context, Nuclearelectrica este obligată să vândă companiei de proiect, EnergoNuclear, jumătate dintre acţiunile pe care le deţine, reducându-şi substanţial cota de participare, la aprox. 40%. “Salvarea” Nuclearelectrica nu rezolvă însă nimic, fiind doar o altă aruncare în pisicii în condiţiile în care EnergoNuclear este o societate creată special pentru acest proiect şi care, iniţial, era formată din: Nuclearelectrica SA – 51%, CEZ, GDF, RWE ENEL – cu câte 9,15%, Arcelor Mittal şi Iberdrola – câte 6,2%. Prin eliminare, Nuclearelectrica pune înapoi în pălăria comună acţiunile, forţând statul să le (răs)cumpere şi adastă în aşteptarea investitorilor. Directorul Enel atrage însă atenţia că investitorii sunt mult mai reţinuţi în contextul catastrofei nucleare de la Fukushima

• MITOLOGIE INVESTIŢIONALĂ • Cine a fost şi cine a rămas, am văzut. La capitolul “Cine va veni?” avem însă multe nedumeriri. Directorul general al Nuclearelectrica, Pompiliu Budulan, anunţa recent că o companie chineză este interesată să participe la construcţia reactoarelor româneşti. De asemenea, la coada doritorilor să investească ar sta deja celebra companie americană Bechtel, ruşii de la AtomTechnoProm şi canadienii de la SNC Lavalin Nuclear. Să fie cea mai mare investiţie a statului român de după Revoluţie (construcţia reactoarelor 3 şi 4 – n.r.) un eşec pe măsura aşteptărilor care sunt extrem de mari? Sau, poate, deja statul ştie cine va investi şi este mai bine să “ţinem aproape” de vecinii noştri deţinători al monopolului gazelor naturale pe piaţa europeană? Să nu uităm că, într-un trecut nu foarte îndepărtat, ruşii au vrut să cumpere participaţie şi la Transgaz, dar au fost refuzaţi!

Să mai amintim contextul real european, în care Germania, Austria şi alte state civilizate anunţă, pe bandă rulantă, închiderea centralelor nucleare şi investiţii masive în energia verde, în principal, eoliene? Să mai amintim că CEZ, RWE, Iberdrola şi GDF Suez au venit, iniţial, în România, ca investitori în energie verde şi că de aici a început, de fapt (pri)goana (vezi cazul Cogealac – n.r.)? No comment!