Cea mai mare operă semnată de Pablo Picasso, o pictură pe o cortină, va fi expusă după aproape o jumătate de secol de când Muzeul Victoria & Albert din Londra a achiziţionat-o, deşi nu dispunea, atunci, de suficient spaţiu pentru a o prezenta publicului. Această cortină cu dimensiunea de 10 metri x 10 metri va ocupa locul central în cadrul unei expoziţii ce va fi vernisată la toamnă, dedicată lui Serghei Diaghilev, impresarul companiei Les Ballets Russes, care a reuşit să transforme baletul într-una dintre cele mai dinamice forme de artă la începutul secolului XX. Picasso a devenit membru al companiei de balet conduse de Diaghilev, în timpul Primului Război Mondial şi creat decorurile pentru nouă dintre spectacolele acesteia.
Picasso nu a fost singurul artist de renume care a colaborat cu Serghei Diaghilev, printre aceştia numărându-se şi artişti de geniu precum Vaslav Nijinski, Igor Stravinsky, Coco Chanel şi Henri Matisse, ale căror lucrări vor fi expuse în cadrul viitoarei expoziţii de la Victoria & Albert Museum. Spectacolul de balet “Le Train Blue”, inspirat din lumea modei, a avut premiera la Paris, în 1924. Costumele au fost create de Coco Chanel, libretul de Jean Cocteau, coregrafia de Bronislava Nijinska, sora lui Vaslav Nijinski, iar imensa cortină de pe scenă a fost creată de Picasso. Cortina conţine o reproducere la scară supradimensionată a tabloului “Deux Femmes Courant”, pictat de Picasso în 1924 şi care prezintă două femei supraponderale alergând pe o plajă. Artiştii companiei ruse au reprodus tabloul pe cortina teatrului, iar artistul a fost atât de încânt de rezultat, încât a semnat în partea de jos a ţesăturii şi a scris o dedicaţie pentru Serghei Diaghilev.
În 1968, când compania Daghilev şi-a încetat activitatea, asociaţia Friends of the National Museum for the Performing Arts din Marea Britanie a cumpărat această cortină pentru suma de 69.000 de lire sterline, circa 76.600 de euro, de la Tony Diamantidi, preşedintele Fundaţiei Diaghilev şi De Basil.