Cea mai proastă lege a tuturor timpurilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Guvernul, prima instanţă care nu respectă legea. “Hoţii” înseamnă libertate de exprimare

Cea mai proastă lege a tuturor timpurilor

Sulfina Barbu, imperturbabilă: protestele sindicaliştilor, un fapt obişnuit!
Eveniment 22 Septembrie 2011 / 00:00 873 accesări

Protestele sindicale, care nu au înregistrat niciun rezultat notabil de când Guvernul Boc ne conduce destinele, nu-l impresionează pe actualul ministru al Muncii, Sulfina Barbu. Cei peste 150 de sindicalişti de la \"Cartel Alfa\" şi BNS, care au protestat, ieri, la sediul Ministerului Muncii, au fost trataţi de ministru drept un zgomot fără fond, care dispare o dată cu închiderea uşii ministerului. Protestul a început de dimineaţă, cu puţin timp după ce la Ministerul Muncii au venit fostul ministru de resort, deputatul Ioan Botiş, şi alţi membri ai Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că termenul privind stabilirea sectoarelor de activitate a expirat, însă nu a existat o hotărâre de guvern în acest sens. Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat că în lipsa acestui act normativ se distruge definitiv instituţia negocierilor colective şi că, practic, toate negocierile care îi vizează pe salariaţi se poartă doar cu reprezentanţii patronatului. \"Îmi doresc ca noul ministru să fie deschis dialogului social. Am înţeles că discută cu domnul Botiş şi credem că, dacă îşi va lua consilier precum fostul ministru, soluţiile nu vor fi cele mai corecte\", a spus liderul BNS. Preşedintele CNS \"Cartel Alfa\", Bogdan Hossu, a precizat că Guvernul este prima instanţă care nu respectă legea, pentru că, potrivit acesteia, a existat un termen de 60 de zile în care ar fi trebuit încheiate negocierile. \"Federaţiile sindicale nu-şi mai pot lua reprezentativitate pentru a putea negocia, deci este o formă de a bloca negocierea oricărui contract colectiv\", a declarat Hossu. Liderul \"Cartel Alfa\" a spus că noul ministru al Muncii, Sulfina Barbu, nu este luată prin surprindere de protestul sindicatelor, întrucât a fost avertizată că s-a făcut o solicitare scrisă la Ministerul Muncii în urmă cu zece zile privind încheierea acestor negocieri, dar nu s-a primit niciun răspuns.

După ce a fost huiduită la venire, ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a plecat din minister fără a discuta cu sindicaliştii, precizând că secretarul de stat Valentin Mocanu este desemnat să poarte aceste discuţii. \"Suntem obişnuiţi odată cu începerea toamnei să înceapă şi protestele sindicale. Vom discuta cu ei, suntem deschişi, însă astăzi domnul Mocanu va discuta cu ei. Mâine (astăzi - n.r.) am disponibilitatea să discut şi eu\", a declarat ministrul Muncii. În timpul declaraţiilor sale, sindicaliştii scandau \"Hoţii!\"! În replică, ministrul Sulfina Barbu a precizat că libertatea de exprimare este un drept asigurat tuturor cetăţenilor.

Nici deputatul Ion Botiş, fost ministru al Muncii, nu a scăpat de huiduieli, protestatarii reproşându-i că le-a lăsat moştenire una dintre “cele mai proaste legi din toate timpurile” şi că nu a creat locuri de muncă. Fostul ministru al Muncii a întrebat la ce lege se referă, sindicaliştii precizând că este vorba de Legea dialogului social.

Hossu a precizat că speră ca şi celelalte confederaţii sindicale să se alăture protestelor.



12