Cea mai scumpă maşină de curse din lume va fi scoasă la licitaţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cea mai scumpă maşină de curse din lume va fi scoasă la licitaţie

Monden 08 Ianuarie 2007 / 00:00 677 accesări

A fost concepută şi finanţată de Adolf Hitler şi este considerată cea mai scumpă maşină de curse din lume, în epocă adjudecîndu-şi două Grand Prix-uri. Acum va fi scoasă la licitaţie la casa Christie's din Paris, iar specialiştii se aşteaptă la stabilirea unui nou record de preţ. Auto Union D-type, realizată în anul 1939, ar putea fi vîndută contra sumei de şase milioane de lire sterline, depăşind recordul de 5,5 milioane de lire sterline stabilit de un automobil Bugatti Royale, produs în anul 1931 şi vîndut la licitaţie la Royal Albert Hall, în urmă cu 20 de ani.

Maşina, care aparţine unui om de afaceri brazilian stabilit la Monaco, a fost descoperită în Rusia şi restaurată de un specialist britanic. În anii '30, Adolf Hitler a finanţat producerea unui tip de maşină de curse cunoscută sub numele de Silver Arrows şi fabricată în colaborare de companiile Auto Union şi Mercedes-Benz. Maşinile revoluţionare au fost concepute de inginerul austriac Ferdinand Porsche. Cele două companii au îndeplinit astfel visul dictatorului ca Germania să domine cursele de maşini. Silver Arrows a cîştigat majoritatea premiilor în anul 1934 şi a stabilit recorduri de viteză pentru următoarele decenii.

Pentru conceperea acestui tip de maşină de curse, în anul 1937, Hitler l-a recompensat pe Porsche cu Premiul Naţional german pentru Arte şi Ştiinţe, una dintre rarele decoraţii oferite de cel de-al treilea Reich.

Taguri articol


12