Cea mai uluitoare personalitate în 2009

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cea mai uluitoare personalitate în 2009

Monden 18 Decembrie 2009 / 00:00 470 accesări

Cântăreaţa americană Taylor Swift a fost desemnată de editorii revistei ”People” drept Cea mai uluitoare personalitate a anului 2009, într-o ediţie dublă a acestei publicaţii, care va ajunge, astăzi, în magazine. În aceeaşi ediţie, Kate Gosselin, mama a opt copii, devenită celebră în SUA după ce a participat la o emisiune-concurs de televiziune, a fost desemnată Mama tuturor reality show-urilor, iar cântăreaţa scoţiană Susan Boyle s-a impus la categoria Celebritatea surprinzătoare a anului. Oprah Winfrey, care a anunţat că începând din 2011 nu va mai produce influentul ei talk show de televiziune, a primit titlul de Diva care se retrage, cuplul Angelina Jolie - Brad Pitt a fost desemnat drept Perechea cea mai puternică din showbizz, iar preşedintele american, Barack Obama şi soţia sa, Michelle, au primit titulatura de Primul cuplu.

Într-o categorie special creată pentru a marca declinul unor celebrităţi masculine în 2009, intitulată Bărbaţi trimişi să doarmă în cuşca câinelui, au fost incluşi jucătorul de golf Tiger Woods, rapperii Kanye West şi Chris Brown, starul unui reality show Jon Gosselin şi vedeta de televiziune David Letterman, care a recunoscut că a avut aventuri cu mai multe angajate din echipa sa. Rihanna, care a fost agresată în februarie 2009, de iubitul ei de la acea vreme, rapper-ul Chris Brown, a fost denumită Starul cu cea mai mare putere de revenire, după ce artista originară din Bahamas a acordat mai multe interviuri foarte curajoase în luna noiembrie şi a lansat un nou album. Cei trei copii ai cântăreţului Michael Jackson, deveniţi brusc vedete după moartea tatălui lor în luna iunie, au fost denumiţi Descendenţii, actorul John Travolta a primit titulatura de Tăticul cu inima frântă, după moartea din luna ianuarie a fiului său autist în vârstă de 16 ani. Cântăreaţa pop Lady Gaga a câştigat categoria Cea mai şocantă celebritate.



12