Etapa de debut al Ligii 1 s-a încheiat aseară fără mari surprize, însă a demonstrat că noul sezon se anunţă unul echilibrat. Cu excepţia celor de la FC Viitorul, care au fost umiliţi de Astra Giurgiu, celelalte meciuri s-au încheiat cu scoruri destul de strânse. În plus, nou promovatele au arătat că ...
Prima etapă a Ligii 1 a adus un start bun al nou-promovatelor, care au gestionat bine debutul pe prima scenă a fotbalului românesc. Drept urmare, campionatul se anunţă extrem de echilibrat, iar o altă dovadă o reprezintă victoria la limită obţinută de campioana Steaua Bucureşti în faţa Ceahlăului Piatra ...
Aflată în faţa celui de-al doilea sezon în Liga 1 la fotbal, FC Viitorul Constanţa a urmărit cu interes tragerea la sorţi a programului competiţional 2013-2014. Chiar dacă sorţii au decis ca în primele cinci etape constănţenii să întâlnească formaţii cu mari pretenţii, Astra Giurgiu, Dinamo ...
Promovată în premieră în Liga 1 la fotbal, Săgeata Năvodari a trăit ieri emoţiile tragerii la sorţi a programului sezonului competiţional 2013-2014, efectuată la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal din Bucureşti, unde a fost reprezentată de managerul general al clubului, Aurelian Băbuţan. Năvodărenii ...
Ieri, la Bucureşti, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost stabilit programul competiţional al Ligii 1 la fotbal, ediţia 2013-2014. Campioana României, Steaua Bucureşti, va disputa primul meci pe teren propriu, urmând să întâlnească echipa Ceahlăul Piatra Neamţ, în timp ce deţinătoarea Cupei ...
Punctul nevralgic al celor de la Viitorul Constanţa în ultimul sezon - compartimentul defensiv - a câştigat în experienţă în această pauză competiţională prin transferurile lui Sorin Ghionea (34 de ani), Sorin Rădoi (28 ani) şi Bogdan Mitrea (26 de ani). Chiar dacă din lot nu mai face parte Sebastian ...
FC Viitorul Constanţa a obţinut victorii pe linie în cadrul turneului semifinal al Campionatului Naţional de fotbal rezervat juniorilor C (jucători născuţi după 1 ianuarie 1998). Sâmbătă, în ultima partidă susţinută în cadrul turneului de la Ovidiu, FC Viitorul, echipă pregătită de Cristian ...
Stadionul „Orăşenesc” din Ovidiu găzduieşte sâmbătă ultimele două partide din cadrul turneului semifinal al Campionatului Naţional de fotbal rezervat juniorilor C (jucători născuţi după 1 ianuarie 1998). De la ora ora 17.00, Ceahlăul Piatra Neamţ va înfrunta pe CS Pajura Huşi, iar de la ...
Puştii pregătiţi de Cristian Şchiopu au obţinut, ieri, la Ovidiu, o nouă victorie clară la turneul semifinal al Campionatului Naţional rezervat juniorilor C (jucători născuţi după 1 ianuarie 1998). În meciul cu Ceahlăul Piatra Neamţ, FC Viitorul Constanţa s-a impus cu 4-0 (2-0), dar rezultatul final ar ...
FC VIITORUL 1998 ÎNTÂLNEŞTE CEAHLĂUL Astăzi, pe stadionul „Orăşenesc” din Ovidiu, vor avea loc partidele etapei a treia din cadrul turneului semifinal al Campionatului Naţional de fotbal rezervat juniorilor C (jucători născuţi după 1 ianuarie 1998). De la ora 17.00 vor juca Dinamo Bucureşti ...
Juniorii C (jucători născuţi după 1 ianuarie 1998) ai Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” au izbutit ieri, la Ovidiu, în a doua partidă din cadrul turneului semifinal al Campionatului Naţional, să facă un pas important în cursa pentru câştigarea titlului naţional. Constănţenii s-au impus, cu ...
Pe stadionul „Orăşenesc“ din Ovidiu s-au desfăşurat, ieri, partidele primei etape ale turneului semifinal din cadrul Campionatului Naţional de juniori C (jucători născuţi după 1 ianuarie 1998). În primul meci al zilei, FC Viitorul Constanţa, antrenor Cristian Şchiopu, a întâlnit pe CS Pajura ...
După ce au câştigat categoric faza judeţeană a Campionatului Naţional rezervat juniorilor C (jucători născuţi după 1 ianuarie 1998) şi apoi turneul zonal de la Călăraşi, FC Viitorul Constanţa, grupa 1998 (antrenor Cristian Şchiopu), va participa, de astăzi şi până sâmbătă, la Ovidiu, la turneul ...
Salvată de la retrogradare în ultima etapă a Ligii a II-a la fotbal, FC Farul Constanţa a intrat în vacanţa competiţională la finalul săptămânii trecute. Jucătorii nu au fost anunţaţi când este programată reunirea lotului, mai ales că cei mai mulţi dintre ei îşi încheie contractul cu gruparea de ...
Conform aşteptărilor, echipa de juniori republicani A a Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi”, pregătită de Cristian Cămui, a obţinut calificarea în marea finală a Campionatului Naţional. După două succese clare în primele două jocuri ale turneului zonal de la Piatra Neamţ, 5-1 cu Dinamo ...
Prezenţi la Piatra Neamţ, unde participă la turneul zonal al Campionatului Naţional de fotbal rezervat juniorilor A, tinerii jucători ai Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi” par a nu avea niciun rival în câştigarea grupei. După 5-1 în primul meci cu Dinamo Oneşti, FC Viitorul (antrenor Cristian ...