Cum ştiu unii să-şi facă reclamă sau „Se întâmplă în România şi credem că doar aici”. O comună din Sălaj, Pericei, a intrat de două ori în Cartea Recordurilor cu ajutorul cepei, banala legumă care ne umple ochii de lacrimi. Ceapa a ajutat generații întregi de localnici să își facă un rost în viață şi, potrivit Mediafax, este un „brand turistic naţional”. Legendele locale spun că ceapa se cultivă la Pericei de 700-800 de ani și că ea era nelipsită și foarte apreciată, în trecut, la mesele împărătești de la Viena. Nu ştim dacă ceapa de la Pericei chiar a ajuns pe masa cu pricina, dar sigur a ajuns în Parlamentul European. În octombrie 2011, la invitația europarlamentarului Iuliu Winkler, comuna Pericei a fost prezentă la Bruxelles cu expoziția multimedia "Pericei, Transilvania - Agricultură de Cartea Recordurilor", care s-a bucurat de patronajul comisarului pentru Agricultură din vremea respectivă, Dacian Cioloș, care, coincidență sau nu, a copilărit la Pericei. Ceapa din Pericei a intrat în 2007 și în Cartea Recordurilor, când, cu prilejul primei ediții a Festivalului Cepei, agricultorii sălăjeni au împletit o cunună din 45.000 de cepe, care a avut o lungime de 4.518 metri. Cu același prilej, în comună a fost dezvelit Monumentul Cepei, unic în lume, care are o înălțime de șase metri. Bulbul de ceapă aurie-arămie are o înălțime de 4,5 metri, este realizat din fibră de sticlă și rășini sintetice și acoperit cu tablă de cupru bătută. Soclul pe care este așezat bulbul măsoară doi metri înălțime și este realizat din beton placat cu travertin. Acesta este şi cel de-al doilea record mondial al comunei, pentru "cel mai mare monument dedicat cepei".

POVESTEA UNEI LOCALNICE CU RĂDĂCINI VECHI Toată lumea din Pricei, inutil să menţionăm, cultivă ceapă. "Și acum produce ceapă absolut tot satul. Ne-am născut cu asta în sânge. Nu cred că există cineva în Pericei care nu cultivă ceapă. Ne întreabă lumea de ce mai punem ceapă și apoi o aruncăm la gunoi? Mai ales de când au apărut supermarketurile, iar oamenii au devenit foarte comozi. Totuși, sunt oameni de aici, din apropiere, care mai vin la noi după ceapă. Toamna, își fac traseu la final de săptămână prin sat și vin să caute ceapă din casă în casă. Și mie mi s-a întâmplat de multe ori. Am vândut la oameni din Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Deva. Despre Pericei se știe în toată țara. Oamenii din sat merg și acum cu ceapă la piețele din județele învecinate", afirmă Mirela Crișan, bucătăreasă la grădinița din sat. Ea provine, de altfel, dintr-o familie în care ceapa a fost și este totul, generații la rând. Bunicul ei a fost, de altfel, unul dintre cei mai cunoscuți cultivatori de ceapă din zonă, un împătimit ce cultiva această legumă în primul rând din pasiune. "Eu practic asta am văzut de când am deschis ochii. Primul lucru pe care l-am văzut atunci când am fost conștientă de asta a fost ceapa. Cu ce mă jucam în copilărie? Iarna era frig și nu se putea alege ceapa pe ger, afară sau în pod. Seara, se aducea ceapa în casă, se făcea clacă și se alegea și erau hospele de ceapă pe care le puneau într-un colț. Noi ne jucam băgându-ne printre cojile de ceapă, ca șobolanii. Astea erau jucăriile noastre atunci. (...) Bunicii mei au fost printre cei mai mari producători din zonă. Gheorghe Marincaș, bunicul meu, prin asta s-a ridicat. Era înnebunit după ceapă. Pe lângă că a fost o sursă de venit, cultivarea cepei a fost pentru el o pasiune nebună. Era atât de mândru că mergea cu ceapă la târguri încât își punea cununile în jurul gâtului, ca un trofeu. Mergea la târguri până în Vața. Mergea cu săptămânile, cu lunile. Își umplea căruța cu ceapă și mergea în târguri. Piețele principale erau cele de la Huedin, Jibou, Ileanda, în Cluj, în Satu Mare, Baia Mare: umblau toată iarna, până la Paști. Mergea și la târgul de fete pe muntele Găina. Și la Deva a ajuns, că ne povestea mai apoi, mândru, că a văzut Cetatea Devei. Ceapa se ținea peste iarnă în pod, acoperită cu blănuri de oaie. În fiecare an ținea un miel pe care îl tăia de Paști și cu blana respectivă învelea iarna ceapa", își amintește femeia.

Cultivarea cepei însemna pentru bunicul Mirelei un adevărat ritual, respectat cu sfințenie an după an. "Grădina dânsului avea undeva la un hectar, dar au fost perioade când a cultivat și mai multă ceapă, când chema oameni să îl ajute. Dacă închid ochii, văd și acum straturile cu ceapă din grădină. Îmi povestea că, în perioada când era dânsul fecior, o șuncă de la porc o fierbea atunci când se punea ceapa. Era o recompensă specială când se planta ceapa. Aceasta se punea neapărat din răsaduri. Sămânța o semănau primăvara. Îmi aduc aminte că bunicul fierbea apă în căldări din tablă și nu înțelegeam ce face cu apa aceea clocotită. Fierbea apa și mergea mai apoi cu apa fierbinte și în locurile unde semăna ceapa opărea pământul. Mi se părea ciudat, dar îmi spunea că face asta pentru a omorî râmele și coropișnițele din sol. După ce se semăna ceapa, făcea semnul crucii pe fiecare strat și punea peste ele cârpe și haine rele. Era un adevărat ritual. Pentru el, ceapa era viața. Eu așa am crescut și asta nu o să uit niciodată. După circa o lună răsărea pălantul. După ce răsărea, cam două-trei săptămâni era bună de pus, de plantat. Urma alt ritual. Doamne, ce sfădea pe cine rupea un fir de ceapă! Era precum un fir de iarbă, dar pentru el avea o valoare inegalabilă. Bunicul folosea numai îngrășăminte naturale. Lua găinaț de găină, îl punea cu apă într-un vas mare și adăuga urzici. Zeama respectivă o strecura și o dădea peste ceapă cu un mănunchi de ștevie sălbatică", povestește nepoata bătrânului cultivator de ceapă.

REŢETE... SPECIFICE Mirela Crișan știe zeci sau, poate, peste 100 de rețete cu ceapă, motiv pentru care îi e greu să se decidă atunci când o rogi să îți spună care dintre ele îi e cea mai dragă. Printre cele mai apreciate, nu numai de ea, ci și de cei care au consumat-o, e supa de ceapă. "Supa de ceapă se prepara în ziua când se tăia porcul, în loc de tradiționala supă de varză, din zona noastră. Pentru șase porții, se folosește circa un kilogram și jumătate de ceapă, tăiată foarte mărunt. Până ce tai ceapa, pui apa să fiarbă, cam o jumătate de oală în care se gătește supa. În apă se pun bucățelele de carne ce rămân de la tranșatul porcului. Când e carnea pe jumătate fiartă, se adaugă ceapa tăiată. Se pune capac pe oală și se lasă la fiert până când carnea e bună de mâncat. Supa se gată cu lapte prins, amestecat bine cu smântâna ce se formează deasupra lui și cu două, trei linguri de făină. Cel mai bun e laptele prins de casă, ținut într-o ulcea de lut. Bunica adăuga și o lingură de pătrunjel tocat, ținut în sare. Se poate face și cu pui, dar supa asta se face atunci când se taie porcii", explică ea.

Sau, dacă mai doriți o rețetă inedită, puteți încerca mărtașul de ceapă: se pune un pic de ulei în tigaie, patru-cinci cepe sănătoase tăiate mărunt, se lasă la "topit" bine, iar mai pui două-trei linguri de făină; se stinge cu un pic de bulion, cât se încorporează la făina respectivă, să aibă consistența unei fasole frecate; se adaugă sare și piper. E un fel de fasole frecată, dar cu ceapă și nu fasole.