Lucrătorii Secţiei nr.6 Poliţie Rurală Cernavodă au fost sesizaţi, luni seară, în jurul orei 22.00, că pe o stradă din satul Dunărea, comuna Seimeni, a fost bătut un bărbat. În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că victima agresiunii este Dumitru Tudor, de 48 ani, din localitate. În urma audierilor, poliţiştii au stabilit că în timp ce mergea pe stada Grădiniţei, în urma unor discuţii contradictorii cu Aurel Covaliu, de 55 ani, din Cernavodă, şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice, acesta din urmă l-a lovit pe Dumitru cu un obiect dur în zona capului şi a fugit. Victima a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Cernavodă pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare. În prezent, agresorul este cercetat în libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe.